Din serialul “Tinerii care trebuie să schimbe România". Azi Andrei Gavril, OMV Petrom

Autor: Business Magazin 28.06.2011

Andrei Gavril, 33 de ani, are o carieră de opt ani în audit, iar de cinci ani a intrat în echipa celei mai mari companii din România - OMV Petrom.

Consecinţele sunt consecinţe, fie ele majore sau minore, de aceea Andrei Gavril vorbeşte despre responsabilitatea luării unei decizii şi despre faptul că fiecare decizie poate fi crucială în munca sa de zi cu zi: "De aceea nu pot să spun care a fost cea mai notabilă decizie luată pe plan profesional".

Andrei Gavril coordonează un departament de 25 de persoane şi spune că investeşte destul de mult timp în încurajarea lucrului în echipă şi în comunicare. El lucrează în cadrul Petrom, liderul pieţei de petrol, din 2006 - a intrat în companie pe o poziţie de Senior Internal Auditor, a devenit apoi Internal Audit Manager, iar din ianuarie 2010 este Internal Audit Director. Înainte de a intra în echipa OMV Petrom, Andrei Gavril a lucrat ca şi controlor financiar în cadrul Wienerberger România, iar anterior a lucrat ca auditor în KPMG.

El este unul dintre cei 600 de tineri manageri pe care revista Business Magazin i-a propus în ultimii şase ani ca o soluţie pentru schimbarea României.

"Obiectivul meu este să reuşesc să dezvolt în continuare departamentul de audit intern astfel încăt să sprijinim managementul în luarea deciziilor strategice. Am convingerea că nu numai în Petrom, dar în majoritatea companiilor internaţionale, auditul intern trebuie şi va ajunge un partener al managementului de top în definirea şi validarea deciziilor strategice", explică Andrei Gavril rolul pe care îl are acum în companie.

Oricum, principalele sale proiecte de viitor se leagă de OMV Petrom şi nu de planuri antreprenoriale sau migrarea către alte domenii: "Aici sunt expus unor situaţii foarte complexe şi am avut ocazia să lucrez cu manageri cu experienţe extrem de variate, atât în ţară, cât şi în străinătate".