Cei mai deştepţi 300 de români din toată lumea se întâlnesc astăzi la Braşov

Autor: Adelina Mihai 29.06.2011

Peste 300 de matematicieni români şi străini, profesori la cele mai prestigioase universităţi din străinătate, vor prezenta în paralel, înce­pând de astăzi, cele mai bune lucrări de spe­cialitate din domeniul matematicii. Cea de-a şaptea ediţie a Congresului matematicienilor români, o reuniune care a avut loc pentru prima dată în anul 1929 (în Cluj), se va des­făşura în perioada 29 iunie- 5 iulie în Braşov.

La eveniment vor participa peste 400 de profesori de matematică, dar numai 300 vor avea expuneri.

"Cei mai mulţi sunt profesori de mate­matică români, dar şi străini, care provin din peste 30 de ţări, iar unii sunt plecaţi din ţară de 40 de ani. Ei lucrează în universităţi presti­gioase din top 10 la nivel mondial, precum Harvard, Princeton, MIT sau Paris VI", a spus Lucian Beznea, prof. dr. în cadrul Institutului de Matematică al Academiei Române şi organizator al evenimentului.

Printre profesorii care vor susţine pre­zentări se numără Doina Ciorănescu, profesor de matematică în cadrul Universite Pierre et Marie Curie-Paris VI (Franţa), Sergiu Klainer­man, profesor în cadrul Princeton University (SUA) şi Camil Muscalu, profesor în cadrul Cornell University (SUA).

Primele ediţii ale Congresului matema­ticienilor români au avut loc la Turnu Severin (1932), Bucureşti (1945, 1956 şi 2007) şi Piteşti (în 2003), reuniunea fiind suspendată în perioada comunismului. Organizatorii şi-au propus ca începând cu acest an Congresul matematicienilor români să se realizeze o dată la 4 ani. Organizarea evenimentului a durat un an şi jumătate. "Fiecare matematician va trebui să prezinte o lucrare absolut originală, acesta fiind şi scopul congresului. De regulă, astfel de lucrări sunt elaborate într-o perioadă de câţiva ani", a mai spus Beznea.

Profesorii de la universităţile din ţară care nu lucrări de susţinut pot participa numai la secţia de didactică din cadrul congresului.

Evenimentul este cofinanţat de Guvernul României prin intermediul Departamentului Românilor de Pretutindeni şi este organizat de Institutul de Matematică al Academiei Ro­mâne, Universitatea Transilvania din Braşov , Facultatea de matematică din cadrul Uni­versităţii din Bucureşti, Societatea de Ştiinţe Matematice din România şi de European Mathematical Society. Organiza­torii nu au putut face o estimare privind bugetul alocat evenimentului.

În ultimele două decenii, la nivel mondial, marile bănci şi fonduri de investiţii au angajat matematicieni care să le dezvolte departa­mentele de trading, investiţii sau research.