Preţul gazelor importate ar putea fi cu 15% mai mare în trimestrul al treilea faţă de ianuarie

Autor: Carol Dan - Mediafax 29.06.2011

Preţul gazelor naturale importate din Federaţia Rusă ar putea fi mai mare cu 15,2% în trimestrul al treilea faţă de începutul anului, reiese din estimările Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

"Preţul mediu de import estimat de ANRE pentru trimestrul al treilea este de 460 dolari/1.000 metri cubi, respectiv 43,6 dolari/MWh, pentru lunile iulie, august şi septembrie", se arată într-o evaluarea realizată de instituţie privind costul de achiziţie a gazelor furnizate regim reglementat companiilor, cu excepţia termocentralelor care utlizează gazele pentru producţia de energie termică destinată populaţiei.

Comparativ, în luna ianuarie România importa gaze la preţul de 399 dolari pe 1.000 metri cubi, potrivit datelor ANRE.

Pentru estimareANRE a utilizat o formulă care se bazează pe formulele de calcul al preţului din contractele de import în perioada 2004-2009 existente şi înregistrate la Autoritate.

"Costurile de achiziţie sunt evaluate astfel încât să acopere integral cheltuielile ce vor fi efectuate de furnizorii licenţiaţi pentru achiziţia gazelor naturale, într-o manieră prudentă şi eficientă", se arată în document.

Totodată, pentru trimestrul al treilea, ANRE a luat în calcul un preţ de 45,71 lei/MWh pentru gazele produse în România, valoare nemodificată faţă de anul 2009.