Acţiunile europene au crescut puternic după ce Parlamentul Greciei a aprobat planul de austeritate

Autor: Anca Dumitrescu 29.06.2011

Acţiunile europene, în special titlurile băncilor elene, au crescut puternic, miercuri, după ce Parlamentul din Grecia a aprobat un plan de austeritate pe termen de cinci ani necesar evitării intrării în incapacitate de plată a statului elen, transmite Bloomberg.

Titlurile National Bank of Greece, cea mai mare bancă din Grecia, au crescut cu 4,1%, la 5,1 euro pe unitate, iar acţiunile Alpha Bank au avansat cu 6,1%, la 3,63 euro pe unitate. Principalul indice al bursei din Atena, ASE, a urcat cu 2,3%.

Indicele Stoxx Europe 600 a crescut cu 1,5%, la 269,19 puncte, înregistrând astfel cel mai mare avans de după 20 aprilie. Nivelul indicelui este însă cu 7,5% sub un maxim al acestui an atins pe 17 februarie, în urma speculaţiilor că Grecia nu va reuşi să îşi plătească datoriile.