Romcab ar putea atrage credite garantate de stat de 19 milioane de euro

Autor: Adrian Ionut Cojocar 30.06.2011

Conducerea producătorului de cabluri Romcab din Târgu-Mureş (MCAB), controlat de omul de afaceri Zoltan Prosszer, a modificat convocatorul privind aprobarea unor acorduri de finanţare cu banca de stat EximBank în sensul majorării plafonului de la 15 milioane de euro la 24 de milioane de euro, sumă din care 19 milioane de euro s-ar realiza cu garanţia statului.

Anterior firma anunţase că ar putea primi garanţii de stat în valoare de 12 milioane de euro prin EximBank. Romcab a anunţat la începutul anului că va demara un plan de investiţii în valoare de 98 de milioane de euro cu scopul de a majora capacităţile de producţie existente, dar şi pentru extinderea pe producţia de cabluri de medie şi înaltă tensiune.

Planurile de extindere ale companiei vin în contextul în care firma a semnat recent un contract de 27 de milioane de euro cu Delphi, echivalentul afacerilor Romcab pe doi ani de zile.

Romcab este controlată în proporţie de 69% de firma Sadalbari a omului de afaceri Zoltan Prosszer, americanii de la Morgan Stanley deţin 22,8% din companie, iar fondul de investiţii MEI are o participaţie de 5%.

Acţiunile Romcab au fost ultima dată tranzacţionate la un preţ de 5,5 lei/unitate. La acest nivel capitalizarea companiei este de 7,3 milioane de euro.