LivingSocial, încă un site care vinde cupoane de reduceri, vrea pe bursă

Autor: Ştefan Vrabie 30.06.2011

LivingSocial, numărul doi pe piaţa site-urilor care vând cupoane de reduceri după Groupon, a început discuţii cu mai multe bănci de investiţii pentru o ofertă publică iniţială ce ar putea evalua compania la 10 până la 15 miliarde de dolari, potrivit mai multor surse citate de agenţia de presă Bloomberg.

Acestea susţin că LivingSocial încercă să strângă aproximativ un miliard de dolari din ofertă şi că a avut discuţii cu băncile de investiţii precum Barclays, JPMorgan Chase şi Allen pentru a conduce oferta.

LivingSocial, condusă de cofondatorul Tim O'Shaughnessy, a strâns deja investiţii de 400 de milioane de dolari în luna aprilie, evaluând compania în acel moment la 3,5 miliarde de dolari. Compania va genera un miliard de dolari venituri în 2011, au spus sursele.

Într-un interviu din decembrie, O'Shaughnessy a spus că în acest an compania are de gând să îşi tripleze forţa de muncă la 1.800 de angajaţi şi are ca obiectiv să îşi dubleze numărul de oraşe în care aceasta activează, ajungând astfel la 300. Groupon are peste 7.000 de angajaţi şi vinde cupoane de reduceri în peste 500 de oraşe.

Companiile oferă cupoane de reduceri în fiecare zi pentru restaurante, hoteluri, evenimente, precum şi alte bunuri şi servicii. Piaţa cupoanelor de reduceri se estimează că va ajunge să genereaze până în 2015 peste 3,9 miliarde de dolari în Statele Unite, comparativ cu 873 de milioane de dolari în 2010, potrivit firmei de cercetare BIA / Kelsey.

Printre investitorii în LivingSocial se numără Institutional Venture Partners, T. Rowe Price Group, Lightspeed Venture Partners, Revolution LLC, Grotech Ventures şi U.S. Venture Partners. În decembrie Amazon.com a investit 175 de milioane de dolari în LivingSocial.