Festivalul Muzicii Suprimate/ Virgil Oprina

Autor: Virgil Oprina 01.07.2011

Muzica Suprimată este numele unui festival aflat în acest an la prima ediţie, care se desfăşoară pe parcursul lunilor iunie şi iulie în mai multe oraşe din Transilvania.

Festivalul tratează un aspect care poate suna straniu pentru noi, cei de azi. Este un festival în cadrul căruia se cântă preponderent muzica unor compozitori care au fost desfiinţaţi, suprimaţi, omorâţi fizic şi psihic dar nu şi spiritual de către regimurile totalitare.

Prima ediţie a adus în atenţia publicului câteva opus-uri din creaţia compozitorilor Viktor Ullmann şi Gideon Klein, compozitori evrei închişi la Terezin şi ulterior ucişi la Auschwitz. Dar am descoperit aici şi piese din opera lui Norbert Hann von Hannenheim, neamţ din Sibiu, student al lui Schönberg, premiant al concursului de compoziţie Enescu în 1929 şi pus de regimul nazist pe lista neagră, închis la psihiatrie, de unde nu va apuca să fie eliberat nici după sfârşitul războiului, sanatoriul rămânând în zona ocupată de sovietici, care nu îl eliberează până când acesta moare în toamna anului 1945, la vârsta de 47 de ani, din cauze necunoscute.

Aceasta este istoria din spatele muzicii. O muzică prin care aceşti compozitori fie au consemnat tragismul vremurilor - cum este considerată în general creaţia lui Viktor Ullmann - fie au evadat din strânsoarea psihică într-o altă lume, ca în cazul mesajului muzicii lui Norbert Hann von Hannenheim, cu toţii realizând fresca emoţională a unei epoci pe care o descoperim astăzi altfel, prin ochii minţii.

Trebuie să recunosc faptul că titlul acestui festival mi-a produs o oarecare nedumerire, în sensul că părea să sune mai bine titlul de Muzica Interzisă. Nedesluşit - până la contactul nemijlocit cu atmosfera locurilor - mi s-a părut şi motivul pentru care acest proiect a fost gândit să prindă viaţă în România, în oraşe transilvane precum Sibiu, Roşia, Făgăraş, Braşov sau Sinaia. Răspunsurile au venit însă treptat, după ce am ascultat această muzică în Sinagoga din Sibiu sau în Biserica evanghelică din Roşia. Aceste lăcaşuri de cult, părăsite acum de către cei care au simţit că trebuie să le clădească, din motivele istorice cunoscute, sunt învăluite într-o atmosferă care vibrează în acord cu istoria din spatele muzicii interpretate în cadrul festivalului deschis pe 22 iunie şi care se va încheia pe 30 iulie.

Sigur că nu muzica în datele ei constitutive a fost practic suprimată, ci autorii ei. Pe de altă parte au fost suprimate nuanţe şi trasee de comunicare, a fost sărăcit universul ideatic al unei epoci. Este vorba despre un gest care ne apare astăzi regretabil în primul rând prin faptul că este ireparabil. Generalizând, pe cu totul alt plan, cred că acest gest îl repetăm în mod subtil în România prin punerea între paranteze tot mai drepte şi mai groase a educaţiei muzicale şi a educaţiei în general.

Consecinţă a somnului raţiunii, Muzica Suprimată a provocat emoţii şi clătinări din cap unui public foarte divers din punct de vedere social, cu preponderenţă aflat la vârsta a treia, care - dacă raportăm la gradul de adresabilitate relativ ridicat al muzicii - a fost totuşi prezent în număr destul de mare.

Dacă nu s-a întâmplat să fiţi printre spectatorii de la concertele petrecute între 22 şi 29 iunie, ultimul recital al festivalului va avea loc la Sinaia pe 30 iulie, în Salonul de muzică al Castelului Peleş, când vor putea fi ascultaţi Ursula Philippi, Cătălin Ilea şi Constantin Siepermann. Detalii despre acest eveniment puteţi găsi pe site-ul www.pontus-musicae.org, care deşi este o iniţiativă germană, are şi versiune în limba română.