Băncile şi asigurătorii germani vor participa cu 3,2 miliarde euro la salvarea Greciei

Autor: Bogdan Cojocaru 30.06.2011

Instituţiile financiare germane au acceptat să contribuie cu 3,2 miliarde de euro la salvarea Greciei, stat care are nevoie de finanţare externă pentru a evita falimentul, potrivit Reuters.

"Contribuţia priveşte datorii de două miliarde de euro scadente până în 2014. La acestea se adaugă datorii de 1,2 miliarde de euro deţinute de băncile germane speciale care gestionează active toxice", a declarat ministrul german de finanţe Wolfgang Schaeuble, adăugând că aceste datorii vor fi rostogolite.

El a menţionat că 55% din obligaţiunile greceşti deţinute de instituţiile germane vor ajunge la scadenţă după 2020.

Directorul general al Deutsche Bank, Josef Ackermann, a completat că acordul convenit cu băncile şi asigurătorii germani are la bază o propunere făcută de instituţiile financiare franceze.

Creditorii germani şi francezi sunt cei mai mari deţinători străini de obligaţiuni elene. Implicarea creditorilor privaţi în salvarea Greciei este considerată crucială pentru stabilirea unui al doilea pachet de susţinere pentru statul grec.

Planul francez prevede că băncile vor rostogoli 70% din obligaţiunile elene scadente din iulie 2011 până în iunie 2014. Din cantitatea rostogolită, două treimi vor fi reinvestite în noi datorii greceşti cu scadenţa la 30 de ani. Ce rămâne va fi investit într-un fond separat de garanţie, constituit din obligaţiuni cu un cupon zero, cu rating maxim.