BCR îşi aduce director pe carduri din Turcia

Autor: Liviu Chiru 01.07.2011

Igor Zganjer (foto), croatul care a condus în ultimii patru ani direcţia de carduri a BCR, cea mai mare bancă locală după active şi unul dintre cei mai mari emitenţi, va prelua o poziţie similară în cadrul unei alte subsidiare a grupului austriac Erste, Slovenska Sporitelna (Slovenia).

Poziţia sa la BCR va fi preluată de Ahu Atay, care a deţinut până anul trecut postul de vicepreşedinte al AKbank, una dintre băncile private de top din Turcia.

Ea s-a alăturat echipei BCR încă din toamna anului trecut, pe o poziţie de project manager în cadrul Direcţiei Carduri. Ahu Atay este soţia lui Murat Atay, preşedintele Garanti Bank. Turcia este una dintre cele mai dezvoltate pieţe de carduri din regiune şi chiar comparativ cu Europa, fiind mult avansată atât din punctul de vedere al produselor şi tehnologiei, cât şi al numărului de utilizatori, în special pe segmentul cardurilor de credit. De altfel, liderul pieţei locale de carduri este o bancă turcească.

La preluarea Direcţiei Car­duri din BCR în 2007, Zganjer anunţa planuri de creştere agresive pe cardurile de credit, în condiţiile în care relansase practic produsul. Venirea crizei a dat însă peste cap planurile sale, iar portofoliul a rămas relativ constant, la mai puţin de 200.000 de carduri.

Liderii pieţei - Credit Europe Bank şi Raiffeisen Bank - au aproape 350.000 de car­­duri de credit. BCR are în total 2 milioane de carduri (debit şi credit).

În schimb, în mandatul lui Zganjer, BCR şi-a migrat întreaga platformă de carduri la tehnologia CIP, un proiect care fusese amânat mult timp. Anul acesta a lansat primul card contactless care permite plata călătoriei cu mijloacele RATB (regia de transport public din Capitală). BCR, care emite carduri contactless sub sigla Visa, a instalat deja POS-uri care permit plăţi cu aceste instrumente. BRD şi Garanti sunt competitori pe acest segment.