Salariile bancherilor şi bonusurile primite vor fi făcute publice. Cât câştigă bancherii români

Autor: Anca Dumitrescu - Mediafax 01.07.2011

Băncile vor fi obligate, de anul viitor, să divulge informaţii detaliate referitoare la remuneraţiile directorilor, în vederea îmbunătăţirii disciplinei în sectorul financiar, a anunţat vineri Comitetul de supraveghere bancară Basel, relatează AFP.

Comitetul a elaborat directiva împreună cu Consiliul pentru Stabilitate Financiară şi va cere instituţiilor financiare să divulge informaţii cantitative privind salariile şi politicile referitoare la remuneraţii, se arată într-un raport.

Băncile vor publica totodată cel puţin o dată pe an informaţii legate de numărul persoanelor care au primit diverse remuneraţii în anul respectiv.

De asemenea, vor fi făcute publice bonusurile şi componentele în numerar, acţiuni şi opţiuni ale acestora.

Comitetul Basel cere băncilor să divulge numele şi funcţiile membrilor în comitele de supraveghere a remuneraţiilor şi să precizeze cum sunt incluse posibilele riscuri în stabilirea acestora.

În România salariile nete ale şefilor de bănci sunt cuprinse între 10.000 şi 30.000 de euro pe lună la care se adaugă bonusurile.

Preşedintele băncii de stat Eximbank, Ionuţ Costea, a raportat pentru 2009 un salariu net de 27.000 de euro. Un alt executiv de bancă, Gheorghe Carabasan, vicepreşedinte al CEC Bank, are un salariu lunar de 12.400 de euro.

Banca Naţională refuză să publice salariile angajaţilor, invocând anumite prevederi europene şi "independenţa" de care se bucură în raport cu cererile altor instituţii.

Guvernatorul BNR Mugur Isarescu, conform declaraţiei de avere din 2006, avea un salariu lunar de 7.000 de euro, dar conform ultimelor date, neoficiale, salariul ar fi mult mai mare în prezent.