Opinie Elena Gîrlea, profesor evaluator la Bacalaureat: Promovabilitatea la bac, un "dezastru" sau o apropiere de realitate?

Un examen naţional în care promovabilitatea să fie de 80-100% este o utopie, chiar şi ţinând cont de gradul de dificultate tot mai scăzut al subiectelor.

Pentru mine, ca profesor, este uimitoare rezistenţa românilor la orice schimbare, naivitatea cu care se încăpăţânează să creadă că este bine să perpetuăm nişte procente obţinute prin fraudă doar de dragul aparenţelor, de dragul ideii înrădăcinate bine la noi care ne învaţă că toată lumea trebuie să ia bacul si, mai nou, trebuie să aibă o diplomă de licenţă.

Realitatea este însă cu totul alta. Este una în care găsesc zilnic în spamul din contul de e-mail cel puţin un mail care mă îmbie cu căşti wireless pentru copiat. Este una în care observ că în loc să se resemneze cu gândul că bacul a devenit un examen serios, elevii nu ştiu cum să îl mai fenteze. Când au auzit că se pun camere de luat vederi în săli, prima reacţie a fost: "Este legal aşa ceva?". Apoi au urmat lamentaţiile de genul "Ce ghinion! Tocmai acum s-au găsit!" şi socotelile de tot felul... Dar nu şi învăţatul serios. Realitatea este una din care nu a dispărut încă miraculosul verb - parte speranţă, parte amăgire - "mă descurc" eu cumva.

La corectură la proba de limba şi literatura română am găsit în câteva zeci de lucrări sinonimul "arătare" pentru cuvântul patimă. Prima dată am ridicat nedumerită din umeri şi am trecut mai departe pentru că multe şi mari minunăţii îmi este dat să văd cu acest prilej. Abia când am întâlnit şi variantele sale "arătoare" şi "arătore" mi-am explicat ciudăţenia. Ardoarea primise o formă nouă. Au funcţionat şi anul acesta telefonul fără fir, dictarea şi, probabil, căştile wireless prin care Tipătescu a renăscut ca Pipătescu sau Tipitescu.

Schimbarea nu ar trebui însă să înceapă de la rezultate. Şi nici nu este posibilă peste noapte. Ani întregi elevii au fost obişnuiţi cu anumite privilegii, s-au acomodat cu ideea că "iau bacul".

Mai logic ar fi să se înceapă cu manualele care sunt de multe ori greşit concepute, sunt haotice ori cel puţin incoerente. La istorie se sare de pildă de la antichitate la epoca modernă, apoi se trece la evul mediu, se jonglează cu epocile şi cu evenimentele fără nici un fir roşu care să le lege, care să dea elevului sentimentul unei evoluţii, al unei cauzalităţi.

Nici la română lucrurile nu sunt foarte diferite. Iar reducerea numărului de ore alocat unor materii pe principiul că oricum elevii au Google acasă şi pot găsi singuri informaţiile se dovedeşte mai mult decât ineficientă. Google-ul nu ajută la formarea discernământului, nu te învaţă să gândeşti. Accesul instant la o informaţie nu ajută nici măcar dezvoltarea memoriei şi atenţiei. Dimpotrivă!

Iar rezultatele, pe care nu trebuie să le dramatizăm, se văd acum.

Elena Gîrlea este profesoară de limba română la un liceu din Bucureşti şi a fost evaluator în cadrul Bacalaureatului din acest an