Opinie Mihaela Mitroi: Încurajarea muncii, singurul pas viabil pentru ieşirea din criză

Zilele trecute am avut ocazia să studiez câteva statistici referitoare la ponderea pensionarilor în populaţia totală a fiecărui judeţ în parte. Oarecum previzibil, procentul cel mai important era întâlnit în Hunedoara, unde peste 27% din populaţia judeţului este alcătuită de pensionari. Deci mai mult de unu din patru hunedoreni este pensionar, fapt explicabil prin ponderea ridicată a angajaţilor în minerit din acest judeţ, corelată cu vârsta mai scăzută de pensionare din acest sector. La nivelul întregii ţări, aproximativ unu din cinci români este pensionar.

Cifrele acestea m-au făcut să mă gândesc la lipsa de viziune de la începutul anilor '90 atunci când s-a procedat la pensionări anticipate masive. Pentru că nu am fost capabili să gândim un plan comprehensiv de redresare a activităţii industriale, am preferat să închidem fabrici şi să mascăm şomajul generat de aceste restructurări prin îngroşarea numărului de pensionari.

Practic, am transformat o problemă de moment a pieţei muncii într-o problemă pe termen lung ce continuă să afecteze viabilitatea sistemului asigurărilor sociale din România. În decurs de 20 de ani, raportul dintre contributorii la sistemul de asigurări sociale şi beneficiarii acestuia s-a schimbat în mod radical, de la 2,2 contributori la 1 beneficiar în 1990 am ajuns în prezent la un raport de 0,8 la 1.

În alte state membre ale Uniunii Europene, care au o situaţie mult mai bună din acest punct de vedere, deteriorarea raportului dintre contributori şi beneficiari a generat un semnal de alarmă care a dus la reforme masive pe piaţa muncii. Spre exemplu, Germania a ridicat încă din 2007 vârsta de pensionare la 67 de ani, reflectând atât preocuparea pentru asigurarea sustenabilităţii sistemului public de pensii, cât şi noile realităţi demografice. Este un fapt că speranţa medie de viaţă s-a majorat în lumea dezvoltată, iar noile tipuri de locuri de muncă presupun mai puţin efort fizic, deci se pretează şi pentru sexagenari.

Tocmai de aceea Uniunea Europeană şi-a stabilit un obiectiv din a stimula rata de participare a populaţiei pe piaţa muncii pentru a ajunge la un procent de ocupare de 75% din populaţia activă la orizontul anului 2020. Cu mici excepţii, reprezentate de state precum Olanda, Uniunea Europeană este încă departe de un astfel de obiectiv, rata medie de participare pe piaţa muncii fiind de 64,6%.

România ocupă şi la acest indicator printre ultimele locuri în Europa, cu o rată de participare de doar 58,6%.

Creşterea economică este în esenţă o funcţie a trei factori: capitalul, forţa de muncă şi productivitatea. Pentru a reveni la un ritm de creştere economică aproape de potenţial, România trebuie să acţioneze asupra tuturor acestor factori: un sistem fiscal flexibil şi stimulativ pentru a atrage investiţiile străine, dar şi pentru a încuraja acumularea de capital autohton; investiţii în infrastructură şi în sistemele de învăţământ şi sănătate pentru a îmbunătăţi productivitatea muncii. Însă nu în ultimul rând, România are nevoie de o strategie coerentă de stimulare a participării la piaţa muncii.

În acest sens, un pas esenţial ar fi crearea unui nou regim fiscal al muncii, unul care să stimuleze crearea de noi locuri de muncă şi să nu discrimineze în mod negativ munca în raport cu capitalul sau proprietatea.

În România avem unul dintre cele mai ridicate niveluri ale contribuţiilor pentru asigurări sociale din Europa, povara fiscală suportată atât de angajator, cât şi de angajat fiind foarte mare (44,9% din venitul brut). În schimb, gradul de colectare a acestor contribuţii sociale este unul redus, ceea ce înseamnă că povara fiscală, şi aşa mare, cade disproporţionat în sarcina contribuabililor oneşti, care pe lângă prelevările de taxe şi contribuţii către stat trebuie să facă faţă şi concurenţei fiscale neloiale.

Prin urmare, trebuie acţionat cât mai grabnic pe două direcţii: uşurarea poverii fiscale aferente contractelor de muncă şi creşterea gradului de colectare.

Reducerea contribuţiilor sociale corelată cu plafonarea contribuţiilor pentru asigurări de sănătate ar reprezenta un stimul vital pentru economie, pentru că ar încuraja crearea de noi locuri de muncă şi astfel ar duce şi la revirimentul consumului intern. Nu ne putem baza creşterea economică exclusiv pe exporturi. Riscăm să devenim vulnerabili faţă de volatilitatea climatului economic extern şi de cererea ţărilor vest-europene. Este nevoie de un stimul fiscal pentru a reporni motoarele creşterii economice în aşa fel încât o parte însemnată a populaţiei să simtă beneficiile acestei creşteri.

Şi este nevoie de încurajarea muncii pentru a restabili viabilitatea pe termen lung a sistemului public de pensii şi a înlătura deficitul structural al acestuia. Altfel, riscăm să le lăsăm moştenire copiilor noştri o datorie publică împovărătoare şi o problemă socială insurmontabilă.

Mihaela Mitroi este Partener, Consultanţă Fiscală, PwC România