C&A, Domo şi Kiabi vor deschide magazine în Sibiu Shopping City în septembrie

Autor: Cristi Moga 05.07.2011

Fondul britanic de investiţii Argo Real Estate, care deţine parcul comercial Sibiu Shopping City din Sibiu, cel mai mare din afara Bucureştiului, are în curs de dezvoltare o nouă aripă, între spaţiile hipermarketurilor Carrefour şi Real, şi a semnat contracte cu retailerii C&A, Kiabi şi Domo pentru operarea de magazine în cadrul proiectului.

"Prima etapă din două proiecte de îmbunătăţire a proiectului Sibiu Shopping Center este în curs de implementare. Prima fază include construirea unei noi galerii între hipermarketurile Real şi Carrefour, precum şi relocarea mai multor chiriaşi pentru a crea spaţiu celor de la C&A şi Kiabi să intre în zona de fashion în septembrie 2011. A doua etapă a proiectului presupune crearea unui nou lobby pentru intrarea în mall, care va fi de asemenea livrat în septembrie 2011. O a treia etapă a proiectului va fi alcătuită dintr-un cinematograf multiplex, care este în curs de negociere", spun reprezentanţii Argo Real Estate într-un raport financiar.

Pe lista viitorilor chiriaşi se numără şi Domo, în ciuda faptului că în cadrul proiectului funcţionează în prezent şi magazine Flanco şi Media Galaxy, astfel că proiectul de la Sibiu va fi primul de pe piaţă în care cei trei retaileri vor vinde electronice şi electrocasnice la un loc.

Potrivit informaţiilor din piaţa imobiliară, reprezentanţii centrului comercial negociază într-un stadiu destul de avansat şi cu suedezii de la H&M eventuala deschidere a unui magazin în Sibiu.