Criza a făcut jumătate din ţările UE să majoreze TVA. România şi Ungaria au avut cele mai mari creşteri

Autor: Bogdan Cojocaru 06.07.2011

Criza economică a remodelat peisajul fiscal al Uniunii Europene. Pentru a reduce deficitele bugetare, 13 state comunitare au ales să majoreze TVA, conform datelor publicate de Eurostat. TVA medie la nivelul UE a crescut din 2008 până anul acesta de la 19,4% la 20,7%.

România şi Ungaria au recurs la cele mai mari creşteri ale TVA din UE, de la 19% în 2008 la 24% în 2011, respectiv de la 20% la 25%. De altfel, cota de 25% este cea mai mare înregistrată în Uniune, în afară de Ungaria, TVA mai este stabilită la acest nivel în Dane­marca şi Suedia. Cele mai mici valori ale TVA sunt consemnate în Cipru şi Luxemburg (15%).

Criza a făcut jumătate din ţările UE să majoreze TVA.

Ponderea veniturilor din taxe şi impozite în PIB la nivelul UE s-a comprimat de la 40,5% la începutul mileniului la 38,4% în 2009. Evoluţia nu reflectă, aşa cum ar părea la prima vedere, reducerea impozitelor, ci scăderea economică (de 4,3%) din acea perioadă, remarcă Eurostat.

Făcând comparaţie cu alte regiuni ale lumii, povara fiscală din UE este în general ridicată, cu mai mult de o treime peste cea din SUA sau Japonia, de exemplu. În cadrul UE, raportul dintre veniturile fiscale şi PIB variază semnificativ, de la 26,6% şi 27% în Letonia şi România la 46,9% şi 48,1% în Suedia şi Danemarca.