Situaţia economiei în viziunea guvernatorului BNR: Eşti tot în Trabant, dar vrei să te întreci cu un Mercedes - VIDEO

Autori: Mihaela Claudia Medrega , Liviu Chiru 06.07.2011
Doar companiile mari au forţa necesară pentru a trage în sus economia, iar cine mai vrea acum să câştige cotă de piaţă trebuie să se gândească mai degrabă la o achiziţie, pentru că perspectivele limitate de creştere economică şi concurenţa relativ înaltă fac prea costisitoare o strategie de creştere organică.
Economia românească se află încă într-o fază de lansare, firmele de mici dimensiuni fiind predominante ca număr, în timp ce grosul cifrei de afaceri este concentrat de câţiva jucători foarte puternici pe majoritatea pieţelor. Firmele mici au fost şi cel mai puternic lovite de cei doi ani de criză, iar revenirea este greoaie pentru ele, întrucât multe sunt încă supraîndatorate, iar lipsa investiţiilor în dezvoltare îşi spune cuvântul.
Pentru companiile româneşti - care reuşesc să domine doar segmente precum transporturile sau construcţii - este mai bine să mizeze pe consolidarea afacerilor locale şi eventual un grad înalt de specializare care să le asigure un avantaj competitiv decât să îşi irosească resursele în eforturi de extindere regională.


Economia românească oferă multe ţinte de achiziţii pentru marii jucători la nivel internaţional care ar dori să îşi extindă prezenţa în regiune datorită numărului mare de firme locale, care nu reuşesc însă să îşi consolideze cota de piaţă.

"Într-o lume globalizată creşterea organică este insuficientă pentru ca un jucător să devină cu adevărat global. Capacitatea de achiziţie este esenţială pentru a produce jucători globali într-un timp rezonabil", a spus Vasile Iuga, country manager al PricewaterhouseCoopers România, în cadrul seminarului "Com­panii care au învins criza. Lecţii pentru urmă­toarea perioadă de creştere economică", organizat de compania de audit în colaborare cu Ziarul Financiar şi Banca Naţională. În cadrul se­mi­narului a fost lansat oficial anua­rul "Cei mai mari ju­cători din economie", în care Zia­rul Financiar realizează o radiografie a celor mai importante pieţe. Iuga spune că econo­mia românească are un potenţial mare de con­centrare în pers­pectiva urmă­torilor 10-15 ani, când jucătorii de top de pe pieţele lor ar putea să devină ţintă de achiziţii pentru mari grupuri internaţionale.

"Multe afaceri din anii '90 au fost create mai puţin profesionist şi mai mult din instinct. Lecţiile crizei vor ajuta antreprenorii să pună baze mai ştiinţifice investiţiilor", spune Cristian Nacu, managing partner al Enterprise Investors.

Ce a spus Iuga despre cartea "Formule de success pentru următorul deceniu. Companii care au învins criza":

Vasile Iuga, country managing partner, PwC România şi SEE managing partner

Mugur Isărescu, guvernatorul BNR

Guy Poupet, CEO BRD - Soc Gen

Dragoş Bîlteanu, CEO Group Romenergo

Jérôme Olive, CEO Automobile Dacia

Cristian Nacu, managing partner Enterprise Investors

Andrej Vizjak, partner PwC România şi SEE consulting leader

Vedeţi galerie foto cu evenimentul de ieri