Flanco şi-a luat director de vânzări de la Electrolux

Autor: Cristina Rosca 06.07.2011

Gabriel Pereş, 35 de ani, este noul director de vânzări al retailerului de electronice, electrocasnice şi produse IT Flanco. Anterior numirii în această funcţie, Gabriel Pereş a lucrat în ultimii 11 ani pentru Electrolux România, unde a ocupat de-a lungul timpului funcţiile de area sales manager, key account manager, product and training manager, respectiv national key account manager începând cu anul 2005.

"Prin cooptarea lui Gabriel Pereş, Flanco întăreşte echipa pentru a putea susţine creşterea businessului, în perspectiva accesării poziţiei de lider de piaţă. Ne bucură decizia lui Gabriel de a se alătura echipei Flanco, reputaţia şi expertiza sa în dezvoltarea şi implementarea activităţilor de marketing şi vânzări în domeniul electroretail fiind elemente care vor contribui cu siguranţă la dezvoltarea companiei noastre", a declarat Adrian Olteanu, CEO Flanco.

Flanco şi-a bugetat pentru acest an vânzări între 100 şi 120 de milioane de euro, potrivit estimărilor ZF, faţă de 85-90 de milioane de euro anul trecut. Estimările ZF au la bază vânzările pe metru pătrat de circa 3.000 de euro, valoarea pieţei şi cota de piaţă anunţate de companie. Compania operează în acest moment o reţea de 75 de magazine.