Privilegiul/ de Doina Uricariu

Un leagăn, spatele de argint al unui bătrân

fereastra cenuşie, inima liniştită

şi pentru o clipă suferi de un viciu de gândire:

Totul ţi se pare trist, dai deoparte viaţa

pielea nou născutului fulguindu-şi minunea,

te chriceşti în umbră, îţi muşti degetele şi plângi

oare de ce?

Nimeni nu te înţelege

Lumea clatină din cap a mirare

o invidie rea se rostogoleşte ca o piatră de munte

"nu mai poate de bine", "sufletul", "greaţa fericirii"

balsamul prea binelui îl sufocă, "se preface", "alintul"

şi oare câte alte cuvinte

se adună uşor, se înghesuie în turmă

să numească pâlpâinda frică de moarte

Cine-mi astupă gura

ca un iubit sărutându-mi teama hohotitoare,

cine-mi respiră privilegiul că tremur.

Din volumul "Vietăţi fericite", Editura Eminescu, Bucureşti 1980