Auchan investeşte 150 mil. euro în şapte noi magazine. Primele deschideri vor avea loc la Iaşi, Constanţa şi Craiova

Autor: Laurentiu Cotu 06.07.2011

Grupul francez Auchan, controlat de familia Mulliez, intenţionează să dubleze în următorii trei ani reţeaua de magazine din România, în acest sens fiind planificate investiţii de 150 mil. euro. Francezii deţin în prezent pe piaţa locală 7 magazine (2 hipermarketuri la Bucureşti şi câte o unitatea la Cluj-Napoca, Târgu-Mureş, Piteşti, Suceava şi Timişoara) şi intenţionează ca în 2014 să ajungă la 14 magazine şi un număr de peste 7.000 de angajaţi în România. Următoarele deschideri de magazine sunt programate la Iaşi (anul trecut a fost anunţat parteneriatul cu Iulius Group pentru un hipermarket în cadrul proiectului Palas), Constanţa (în Polus Center) şi Craiova, locaţii pentru care au fost deja semnate contractele, potrivit oficialilor magazinului Auchan din Cluj-Napoca.

''Proiectele Auchan pentru România prevăd dublarea numărului de magazine în următorii trei ani », a declarat pentru ZF Transilvania Ioana Toşa, director magazin Auchan Cluj-Napoca.

Retailerul francez a organizat simultan conferinţe de presă ieri în Cluj-Napoca şi Bucureşti pentru a marca 50 de ani de la deschiderea primului magazin în Franţa.