"Cardul Kogălniceanu" – programul de sprijinire a IMM-urilor, funcţional într-o lună

Autor: Iulian Anghel 06.07.2011

În maxim o lună de zile programul de sprijinire a IMM-urilor (Cardul Kogălniceanu) va fi funcţional, după ce Guvernul a aprobat în şedinţa de astăzi normele de aplicare a ordonanţei de urgenţă adoptată săptămâna trecută care sprijină întreprinderile mici şi mijlocii prin instituirea de garanţii de stat la acordarea de credite.

Cei care vor să intre în acest program se pot înscrie pe o platformă on-line existând o serie de condiţii care, îndeplinite, facilitează obţinerea creditelor în vederea dezvoltării.

Statul, prin Fondul Naţional de Garantare a Creditelor, va subvenţiona parţial dobânda pe care o plătesc IMM-urile pentru creditele luate şi oferă garanţii de stat de 80% din valoarea creditului, în limita a 100.000 de lei. Dobânda va fi subvenţionată în proporţie de 70%, în limita a 6,5% pe an.

Propunerea unei măsuri în favoarea IMM-urilor (Cardul Kogălniceanu) care tine de emiterea unui card de lichidităţi, sub forma unei finanţări tampon garantate de stat, cu care înterprinzătorul poate să-şi plătească furnizorii, partenerii sau să-şi asigure un flux de numerar echilibrat, a fost luată după modelul unguresc al Schemei de Card Szecsenyi.

Istvan Szechenyi (1791-1860) a fost Ministru al transporturilor si ocuparii fortei de munca în primul guvern ungar din 1848. Mihai Kogălniceanu (1817 - 1891) şi-a legat numele de actul proclamării independenţei de stat a României. A fost ministru de externe al ţării în 1867 şi în perioada 1877-1878.