Încă o ţară ar putea trece la aur ca mijloc de plată. Parlamentul Elveţiei ar putea introduce francul din aur în paralel cu moneda oficială

Autor: Marius Oncu 08.07.2011

Parlamentul Elveţiei ar putea discuta în acest an introducerea francului din aur, care ar urma să circule în paralel cu moneda oficială, o iniţiativă care va declanşa probabil o dezbatere mai largă privind rolul aurului în statul elveţian, potrivit portalului de ştiri economice MarketWatch citat de Mediafax.

Iniţiativa face parte dintr-o campanie susţinută de politicieni membri ai Partidul Poporului Elveţian, cel mai mare din ţară, care încearcă să folosească temerile referitoare la criza financiară globală şi inflaţie pentru a inversa politica actualului guvern în privinţa aurului.

"Cred că va declanşa o anumită dezbatere privind aurul şi ar putea exista anumite presiuni pentru a accepta moneda paralelă. Dar nu va avea niciun efect asupra economiei. Este uimitor că există oameni care ar cumpăra milioane de astfel de monede", a spus Gebhard Kirchgaessner, profesor de economie la Universitatea din St. Gallen.

Elveţia, care a devenit în 2000 unul dintre ultimele state care şi-au decuplat moneda de aur, nu este singurul loc în care este analizată schimbarea rolului aurului în contextul controversei privind implicarea statului în economie. În martie, Utah a devenit primul stat american care a legalizat pentru circulaţie monedele din aur şi argint, iar astfel de prevederi au fost luate în calcul în Montana, Missouri, Colorado, Idaho şi Indiana.

"Vreau ca elveţienii să aibă libertatea de a alege o monedă complet diferită. Sistemul monetar actual este susţinut de datorii - la rândul lor susţinute de nimic - şi vreau ca oamenii să-şi dea seama de asta", a spus Thomas Jacob, promotorul iniţiativei.
O mare parte a entuziasmului privind aurul are legătură cu avansul de peste cinci ori al preţului în ultimul deceniu, la peste 1.500 de dolari pe uncie.

În SUA, legislaţia care permite circulaţia monedelor din aur este pur simbolică. Francul, însă, are un rol practic, de a oferi micilor investitori posibilitatea de a-şi proteja investiţiile faţă de incertitudinile globale, a spus Jacob.