Perspective sumbre pentru Grecia: investitorii privaţi nu vor să se implice în programul internaţional de susţinere

Autor: Mediafax 09.07.2011

Discuţiile privind implicarea investitorilor privaţi în al doilea program internaţional de susţinere a Greciei sunt blocate şi sunt şanse mici să se ajungă la o contribuţie de 30 de miliarde de euro, au declarat, vineri, diplomaţi din zona euro.

Germania, Olanda şi alte ţări nordine din zona euro cer ca sectorul privat să acopere o parte din costul celui de-al doilea pachet de împrumuturi pentru Grecia, astfel încât povara financiară să nu revină doar statelor şi contribuabililor.

Obiectivul este ca băncile, fondurile de pensii şi companiile de asigurări să contribuie cu circa 30 de miliarde de euro la programul total de circa 110 miliarde de euro, prin rostogolirea obligaţiunilor elene deţinute, atunci când ajung la maturitate.

Restul fondurilor vor proveni din veniturile obţinute de Grecia prin privatizări, precum şi de la Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional (FMI), în sumă de circa 60 de miliarde de euro.

După două săptămâni de negocieri între oficiali ai UE, Băncii Centrale Europene (BCE) şi bancheri, reprezentaţi de Institutul pentru Finanţe Internaţionale (IFI), nu s-a înregistrat niciun progres.

"Nu ne aflăm chiar în faza iniţială, dar suntem pe aproape. Este destul de greu să îţi dai seama cum se va realiza implicarea sectorului privat dorită de germani", a spun un oficial din zona euro.

Miniştrii de Finanţe din zona euro vor discuta situaţia luni, într-o întâlnire la Bruxelles, iar aşteptările privind o deblocare în curând a discuţiilor sunt scăzute.

Grecia speră ca al doilea program de ajutor să fie aprobat până la jumătatea lui septembrie.Citiţi mai mult despre implicarea investitorilor privaţi în salvarea Greciei pe www.mediafax.ro