RBS vede fluctuaţii de curs pe termen scurt: băncile greceşti cumpără euro

Autor: Liviu Chiru 11.07.2011

Există argumente care să susţină ideea unui leu mai puternic, însă cursul ar putea să înregistreze în continuare fluctuaţii din cauza cererii puternice de valută din partea băncilor elene, consideră analiştii Royal Bank of Scotland, unul dintre cele mai mari grupuri financiare britanice, naţionalizat în 2009 pe fondul pierderilor enorme.

"În privinţa leului, am susţinut de mult timp că ar trebui să se întărească în faţa euro. Totuşi, vânzările consistente de lei şi cumpărările de valută din partea subsidiarelor băncilor elene fac ca direcţia pe termen scurt a leului să nu fie nici pe departe clară şi dificil de analizat. De aceea ne aşteptăm la multe suişuri şi coborâşuri în banda de 4,1-4,3 lei pentru un euro", comentează Demetrios Efstathiou, analist în cadrul Royal Bank of Scotland.

Şi analiştii băncii de investiţii Nomura afirmau recent că subsidiarele băncilor elene au inversat fluxurile de capital cu acţionarii lor, respectiv atrag fonduri pe plan local pe care le plasează ulterior în Grecia. La fel ca majoritatea celorlalţi jucători, băncile elene au depozite în lei mai mari decât creditele acor­date în monedă locală.

Leii excedentari pot fi schimbaţi în euro prin operaţiuni complexe swap, iar valuta poate fi ulterior plasată la banca-mamă din Grecia.

Dacă în trecut grupurile elene puteau atrage finanţări ieftine de pe pieţele internaţionale, pe care le transferau ulterior către subsidiarele din regiune pentru a le alimenta creşterea pe creditare, acum situaţia s-a inversat. Filialele locale pot obţine fonduri în euro mai ieftin decât ar obţine băncile-mamă de la Atena.

În şedinţa de tranzacţionare de vineri, leul nu a reuşit să consolideze câştigurile în faţa euro din zilele precedente. Astfel, după ce au coborât până la 4,1915 lei/euro în prima parte a zilei, cotaţiile au urcat din nou peste pragul de 4,2 lei pentru un euro. BNR a calculat un curs de 4,2037 lei pentru un euro, cu 0,5 bani sub nivelul precedent.