Hotelierii: exproprierile visate de Udrea, un abuz
Hotelierii consideră abuzivă intenţia ministrului dezvoltării regionale şi turismului, Elena Udrea, de a-i expropria pe cei care au hoteluri pe litoral aflate în paragină sau închise şi susţin că investiţiile pot fi stimulate doar prin crearea unor facilităţi fiscale.
Elena Udrea a declarat la finele săptămânii că hotelierii de pe litoral care ţin unităţile de cazare în paragină sau închise trebuie obligaţi să desfăşoare activităţi de turism, în caz contrar aceştia urmând să fie expropriaţi începând cu această toamnă.
Viorel Micula, care alături de fratele său, Ioan, deţine 12 hoteluri la Neptun, spune că proprietatea este "sfântă" şi că România are nevoie să atragă investitori, şi nu să-i alunge pe cei care există. Hotelurile de pe litoral au fost privatizate în anii 2001-2002, prin licitaţii publice cu strigare, transmise în direct la televizor, pe vremea când ministru al turismului era Dan Matei Agathon.