Oamenii din spatele celei mai mari oferte de pe Bursă

Autor: Andrei Chirileasa 11.07.2011

Oferta de până la 610 mil. euro prin care statul vinde pe Bursă 9,84% din acţiunile Petrom începe astăzi. Banca de investiţii Renaissance Capital din Rusia va avea sarcina de a atrage marile fonduri de investiţii străine să cumpere pachetul de circa 8,3% din acţiunile Petrom, în valoare de până la 518 mil. euro, care vor fi oferite pe tranşa investitorilor mari.

Pentru restul de 1,5% din acţiuni, alocate pe tranşa de retail, sunt responsabili brokerii de la BT Securities, EFG Eurobank Securities şi Romcapital. Aceştia mizează pe o reţea de 463 de unităţi, care cuprinde agenţii ale Băncii Transilvania, Bancpost şi CEC Bank, pentru a strânge maximum 91 mil. euro, sumă necesară pentru acoperirea acestei tranşe.

Din partea Renaissance Capital, în pregătirea acestei oferte printre cei implicaţi au fost implicaţi italianul Angelo Morganti şi englezul John Porter, doi dintre oamenii principali ai băncii pe segmentul de investment banking, iar Victor Cionga, fost bancher de investiţii la Raiffeisen, a fost consultantul local al ruşilor.

Consorţiul de intermediari va încasa un comision de 0,325% din valoarea ofertei, respectiv circa 2 mil. euro, dacă oferta se va face la preţul maxim de 0,46 lei/acţiune.