Investitorii vor putea paria pe evoluţia acţiunilor Bursei

Autor: Roxana Pricop 12.07.2011

Investitorii vor putea specula evoluţia acţiunilor Bursei de Valori Bucureşti (BVB) începând de vineri 15 iulie, când vor intra la tranzacţionare primele contracte de tip futures cu activ suport acţiunile BVB.

Societatea de brokeraj IFB Finwest va asigura lichiditate contractelor în calitate de market maker pentru cele mai apropiate două scadenţe ale acestui contract futures.

Primele scadenţe disponibile pentru acest tip de contract sunt septembrie şi decembrie, ultima zi de tranzacţionare fiind a treia zi de vineri din luna de scadenţă. Fiecare contract futures are "în spate" 10 acţiuni BVB. Marja unitară este de 40 lei/contract.

Contractele futures sunt produse derivate prin care un investitor se angajează că cumpără/vinde activul suport la un preţ şi dată dinainte stabilite. Acestea permit investitorului fie să se protejeze de creşterea sau scăderea preţului activului suport, fie să speculeze evoluţia cotaţiei activului suport.

Bursa de Valori Bucureşti, listată pe propria piaţă din 9 iunie 2010, a fost unul dintre cei mai fierbinţi emitenţi din ultimul an, atrăgând interesul în special fondurilor străine de investiţii. Acţiunile BVB au crescut cu peste 50% de la listare până în prezent, achiziţia de acţiuni BVB fiind un pariu indirect pe dezvoltarea pieţei româneşti de capital. Ieri acţiunile BVB au închis la un preţ de 38,05 lei/titlu, în scă­dere cu 2,44%. Capitalizarea bursieră a BVB este de 292 milioane de lei.

Printre cele mai tranzacţionate contracte futures de la bursa din Bucureşti sunt cele cu activ suport perechea valutară euro/leu, aurul şi acţiunile Fondului Proprietatea (FP). Luni 11 iulie valoarea totală a contractelor futures tranzacţionate a fost de circa 98.900 de euro.

De exemplu, în cazul contractului futures euro/leu cu scadenţa pe 16 decembruie 2011, achiziţia unui astfel de contract este un pariu că cotaţia valutară va ajunge pe 16 decembrie la un curs de 4,2415 lei pentru un euro. Ieri cursul valutar a fost de 4,2272 lei/euro.