Ştiri pe scurt din Europa de Est

Autori: Catalina Apostoiu , Alexandru Matei , Iuliana Enache 13.07.2011

Compania energetică franceză Dalkia poartă negocieri exclusive cu autorităţile din Varşovia pentru achiziţionarea SPEC, compania care asigură încălzirea oraşului Varşovia, scrie Warsaw Business Journal. Polonia şi-a bugetat venituri de aproximativ 750 mil. zloţi (188,8 mil. euro) de pe urma vânzării.

Compania energetică cehă EPH şi-a declarat intenţia de a achiziţiona centrale energetice vechi pe cărbune din Germania, potrivit Czechposition. Conform oficialilor EPH, grupul este pregătit să investească miliarde de coroane pe piaţa germană şi analizează investiţii şi în Slovacia.

Producţia industrială cehă a accelerat puternic în mai, avansând cu 15,2% faţă de numai 4,7% în aprilie, depăşind chiar şi cele mai optimiste estimări ale analiştilor, potrivit Aktualne.cz. Evoluţia se datorează creşterii economice stabile din Germania şi alte ţări euro. C

Parlamentul ungar a aprobat o serie de legi importante, printre care cea care vizează introducerea taxei pe produse alimentare nesănătoase de la 1 septembrie şi cea a statutului legal al preşedintelui, scrie Politics.hu. Salariul preşedintelui nu va putea depăşi o valoare echivalentă cu de 39 de ori salariul de bază al unui funcţionar public.

Comisia Europeană a respins propunerea Bulgariei de a cheltui fondurile nefolosite din programul operaţional de transport pentru repararea drumurilor, a declarat luni ministrul pentru dezvoltare regională Rosen Pelvneliev, relatează Sofia Echo.