Ştiri pe scurt business internaţional

Autor: Constanta Catalina Apostoiu 13.07.2011

Economia Portugaliei va înregistra un declin peste aşteptări în acest an şi se va contracta în 2012 odată cu implementarea măsurilor de austeritate impuse drept condiţie pentru pachetul de bailout destinat ţării, scrie Bloomberg. PIB-ul va scădea cu 2% în acest an şi cu 1,8% în 2012 după ce a avansat cu 1,3% în 2010.

Compania energetică germană RWE şi Gazprom, cea mai mare companie rusească de petrol şi gaze, poartă discuţii cu privire la posibile alianţe pe viitor, care ar putea include achiziţionarea de către Gazprom a unei participaţii strategice în cadrul RWE, potrivit Der Spiegel.

Un puternic grup de acţionari ai News Corp l-a acuzat pe Rupert Murdoch de comportament scandalos şi de faptul că îşi tratează imperiul media ca pe "borcanul cu dulciuri al familiei", scrie The Guardian. Grupul îl acuză pe Murdoch de nepotism şi de utilizarea resurselor News Corp pentru atingerea obiectivelor sale personale şi politice.