Moody's se pregăteşte să reducă ratingul SUA de la nivelul de top "AAA". Barack Obama nu mai vrea să negocieze cu republicanii

Autor: Vlad Popescu - Mediafax 14.07.2011

Moody's a plasat ratingul Statelor Unite sub evaluare pentru o posibilă retrogradare de la nivelul de top "AAA", punând presiune asupra liderilor de la Washington să ajungă la un consens privind ridicarea plafonului datoriei de stat, transmite Reuters.

Agenţia avertizează, într-un comunicat transmis miercuri seară, cu privire la posibilitatea tot mai mare ca politicienii să nu reuşească să urce plafonul datoriei de stat la timp pentru a evita intrarea SUA în default (incapacitate de plată) pe obligaţiunile care vor ajunge la maturitate în august.

Moody's este prima dintre cele trei mari agenţii de rating care pregăteşte oficial reducerea ratingului Statelor Unite.

Între timp, discuţiile dintre administraţie şi opoziţie privind plafonul datoriei de stat, convocate de preşedintele Barack Obama, au trecut miercuri prin cea mai tensionată sesiune de negocieri din ultima perioadă, potrivit unui membru al Partidului Republican.

Preşedintele şi congresmenii au negociat timp de patru ore miercuri încercând să ajnugă la un acord de reducere a deficitului bugetar. Republicanii cer reduceri puternice ale cheltuielilor publice în schimbul votului lor pentru creşterea plafonului de 14.300 miliarde de dolari, sau 100% din PIB, al datoriei de stat. Democraţii insistă că orice program de reducere a deficitului trebuie să cuprindă majorarea taxelor pentru persoanele cu venituri şi averi mari, măsură despre care opoziţia susţine că ar afecta negativ economia.

La sfârşitul întâlnirii, Obama le-a spus Republicanilor că nu va face noi concesii şi a pus capăt brusc discuţiilor.