Exportatorii elveţieni se pregătesc să plătească salariile în euro, acuzând aprecierea francului

Autor: Vlad Popescu - Mediafax 14.07.2011

Exportatorii elveţieni, afectaţi de aprecierea francului la maxime istorice, sunt pregătiţi să ia măsuri precum plata salariilor în euro şi achiziţionarea de piese din zona euro pentru a reduce costurile, deoarece banca centrală, SNB, nu se arată dispusă să intervină pentru temperarea monedei.

Producătorul de chimicale Lonza a decis să prelungească programul de lucru al angajaţilor fără a suplimenta salariile, în timp ce cea mai mare federaţie sindicală din ţară, care reprezintă circa 380.000 de salariaţi, a anunţat că negociază cu companiile măsuri precum plata salariilor în euro şi stabilirea valorii remuneraţiei în funcţie de fluctuaţiile valutare, transmite Bloomberg.

ABB, unul dintre cele mai mari grupuri industriale din lume, ia în calcul importul masiv de piese din zona euro, pentru a reduce costurile.

"Francul are un impact brutal asupra exportatorilor", a declarat preşedintele celui mai mare grup de lobby al industriei producătoare din Elveţia, făcând referire la dezavantajele competiţionale faţă de rivalii din alte părţi ale lumii.

Banca centrală a dat semnale că aprecierea francului este problema exportatorilor, după ce mai multe încercări de a pune capăt trendului prin achiziţii de monedă au generat pierderi uriaşe pentru instituţie, determinând parlamentul să ceară demisia preşedintelui SNB Philipp Hildebrand deoarece "nu a reuşit să protejeze economia".

Francul elveţian, considerat de investitorii din întreaga lume un activ sigur în perioade de criză, a crescut cu 8,3% faţă de euro de la începutul anului, atingând joi un nou record, de 1,1495 franci pe euro. Faţă de dolar, moneda elveţiană s-a apreciat în acest an cu 15%.