Cum să chefuim în Lipscani/ de Stelian Ţurlea

Un ghid al Lipscanilor*) s-a lansat în urmă cu câteva săptămâni, fireşte în Centrul vechi, într-unul din zecile localuri ale zonei, "Malagamba". Cât de mulţi mai ştiu azi cine a fost Malagamba şi ce a însemnat el pentru muzică? Cine ştie povestea locurilor minunate din centrul istoric şi vechi al Bucureştilor pe care le ignorăm de câteva decenii? Cine mai ştie istoria Lipscanilor?

Eugen Istodor reuşeşte o ispravă literară de invidiat, mai ales că sursele de inspiraţie sunt minime - nu cred să existe mai multe cărţi despre zonă decât degetele de la o mână, oricât ai răscoli în biblioteci. Afli acum: istoria numelui Lipscani, reperele de identificare, cum se ajunge, informaţii despre accesul în zonă, despre sărbătorile majore (las de o parte faptul că, aici, aproape fiecare zi e o sărbătoare), traseele arhitecturii - franţuzesc-balcanic, "specialităţile româneşti, traseul "mic-mititel", Traseul Vald Ţepeş, traseul neoclasic, traseul eclectic, traseul etajului nobil, traseul romantic, traseul neoromânesc 1900, traseul bancar-monumental (despre acesta vorbeşte albumul pe care l-am prezentat pe larg, la această rubrică, în numărul trecut al ziarului), traseul sfinţilor, dar şi traseele restaurantelor şi barurilor, dacă zidurile te lasă rece. Nu puteau lipsi sfaturile amănunţite despre viaţa de noapte, simbolurile locului, motivele pentru a reveni. Pe scurt, "un loc al miracolelor".

Pentru a afla toate acestea, a le aprofunda şi a ni le putea întoarce în mod convingător, Eugen Istodor a petrecut şase luni din viaţă în Lipscani, a bătut la pas toate străduţele adiacente, a discutat cu locuitorii de drept şi cu cei vremelnici, dar şi cu autorităţile, i-a privit cum se sprijineau în lopeţi pe muncitorii care trebuiau să dea gata demult străzile şi pe restauratorii rămaşi pe gânduri, pentru că nu ştiu încă de unde să înceapă refacerea clădirilor (şi toate, absolut toate clădirile au nevoie de consolidare!), a intrat în toate localurile, la orele cele mai neaşteptate, a comandat tot ce i s-a părut specific, dar şi tot ce părea să asigure faima unor locuri, a urmărit "băştinaşi" şi turişti.

A ieşit o monografie foarte necesară, cu de toate - istorie, natură, moravuri, poveşti nebune şi fermecătoare, care se continuă cu un substanţial ghid stradă cu stradă - Academiei, Băcani, Blănari, Eugen Carada, Covaci şi Soarelui, Doamnei, Ion C. Filitti şi pictor Nicolae Tonitza, Franceză, Gabroveni, Ion Ghica şi Toma Caragiu, Lipscani şi Piaţa Roma, Pasajul Francez, Pasajul Macca-Villacrosse, Pasajul Şelari, Piaţa Sf. Anton şi strada Căldărari, Sf. Dumitru şi Poştei, Smârdan, Stavropoleos, Şelari, Şepcari, Zarafi - toate cu imagini sugestive, cu istoria lor, povestită pe scurt, şi, mai pe larg, cu posibilităţile de a chefui. A ieşit, mai ales, un ghid în care ai toate informaţiile necesare, poate subiective, dar fără dubiu un prim pas spre promovarea zonei: vei afla cât te costă mâncarea şi băutura în fiecare local, oricât de mic, dacă ai sau nu muzică, cum sunt serviciile, cum sunt toaletele, cu ce monedă poţi plăti, dacă te vei distra ori nu. Adică un ghid ca la carte!

Dacă nici după acest ghid zona nu va atrage muşterii cu toptanul şi nu va renaşte, chiar nu se mai poate face nimic!

*) Eugen Istodor - Lipscani. Ghid turistic de chefuri. Versiuni franceză (Mihaela Dobrescu) şi engleză (Detentă & loisir) incluse. Editura ART