Fondul arhivistic Sigismund Toduţă pe suport electronic/ de Radu Constantinescu
Iniţiativa Academiei Române de a facsimila manuscrisele eminesciene îşi dovedeşte, în timp, efectul benefic. Nu numai asupra filelor cu grafia poetului naţional marcate de vreme, ci şi în ceea ce priveşte declanşarea unor iniţiative similare în cultura română. Nu mai departe, în urmă cu patru ani, publicam în paginile Ziarului de Duminică un interviu cu muzicologul Mihai Ghircoiaş, secretarul ştiinţific al Fundaţiei Sigismund Toduţă din Cluj Napoca, în care anunţam demararea unui proiect ambiţios, unic în acel moment în cultura muzicală românească: salvarea manuscriselor compozitorului Sigismund Toduţă prin digitalizarea acestora şi realizarea unui corpus pe care iniţiatorii l-au numit "Opera Omnia Documenta Sigismund Toduţă". Se vorbea în acel moment de faptul că vor fi necesari trei ani pentru finalizarea iniţiativei. Nu au fost suficienţi… A trebuit să mai aşteptăm un an. Cu folos. Şi iată că în iulie 2011 proiectul a fost finalizat! Interpreţii, muzicologii, criticii muzicali din ţară şi din străinătate au acum acces direct la partiturile marelui compozitor clujean, fără a mai atenta la integritatea lor fizică, sau a le deteriora.
Ca să avem imaginea amplorii eforturilor depuse, trebuie să ştim că moştenirea muzicală toduţiană este suficient de amplă şi de diversificată ca să tempereze elanurile nesusţinute de competenţă. Dar şi de o anumită doză de încăpăţânare. Să reţinem faptul că Fundaţia Sigismund Toduţă (care funcţionează în casa în care a locuit maestrul, acum Casa memorială Sigismund Toduţă) are în custodie 150 de manuscrise, care însumează peste 300 de compoziţii muzicale (gândite separat sau în cicluri) şi scrieri care privesc geneza acestora. În total, este vorba despre cca. 5.700 de pagini, care trebuia să fie scanate. Lor li se mai adaugă aproximativ altă mie de pagini cuprinzând scrierile sale muzicologice, care urmează să fie supuse aceleiaşi migăloase operaţii. Practic, cum s-a lucrat? Muzicologul Mihai Ghircoiaşu, cel care care, în ultimii 15 ani, şi-a legat destinul şi de realizarea acestui proiect ce părea multora, la început, fantezist, îşi rememoreză derularea sa:
- După îndelungi discuţii, grele întrebări asupra viitorului manuscriselor, am găsit răspunsul! Am pornit cu o echipă de trei persoane, fiecare cu sarcinile sale speciale în derularea proiectului. Mai întâi, Constanţa Cristescu, muzicolog format la Cluj, a elaborat o nouă clasificare a creaţiei compozitorului, pentru a exista un plan limpede de abordare a tuturor lucrărilor manuscrise. Astfel, s-a început cu muzica corală, avându-se în vedere, succesiv, creaţia liturgică bizantină şi pe filieră occidentală, apoi corurile mixte, corurile de inspiraţie folclorică, pe versurile unor diferiţi poeţi şi cele pentru copii. Au urmat liedurile, muzica instrumentală de cameră, muzica vocal-simfonică, muzica simfonică şi concertantă. Odată planificarea făcută, tânăra Ana Maria Bularca, licenţiată în istorie şi masterandă în biblioteconomie, dar cu accentuate preocupări muzicale, a realizat treptat, cu mare răbdare operaţiunea de prelucrare tehnică (scanare şi editare). În fine, mie mi-a revenit sarcina de a verifica, confrunta (pentru ultima dată, sper) filele de manuscris cu varianta lor digitală.
Interesant este faptul că pe parcursul acestei operaţii care a reclamat exactitate, atenţie, temeinicie şi, nu în ultimul rând, migală muzicologii clujeni au avut surpriza descoperirii unor pagini inedite ale maestrului şcolii clujene de compoziţie. Astfel, au fost identificate schiţe/variante ale unor mici piese sau chiar ale unor mari opusuri, adnotări ale autorului, menţionate acum în anexele ce însoţesc fiecare titlu scanat. A fost completată şi lista cu manuscrisele ce nu există la Cluj, în arhiva Fundaţiei, şi care s-ar putea regăsi în Biblioteca Uniunii Compozitorilor de la Bucureşti: partituri cedate pentru achiziţie, copiate de Toduţă cu răbdare şi eleganţă grafică. Speranţele nu sunt întru-totul deşarte. Recent, compozitorul Cornel Ţăranu îmi povestea cu nedisimulată satisfacţie cum regretatul compozitor Dan Voiculescu (1940-2009) a găsit la Bucureşti partitura manuscrisă a Simfoniei a III-a, cu o a treia parte, o passacaglie neagreată de compozitor. Fotocopia acesteia, digitizată, a devenit şi ea parte a ambiţiosului proiect clujean.