Cele mai vulnerabile valute într-un scenariu Lehman 2: Ungaria, Polonia şi Brazilia cad

Autor: Radu Racu 17.07.2011

Forintul ungar, zlotul polonez şi realul brazilian sunt cele mai vulnerabile monede naţionale de pe orbita statelor emergente în cazul unei noi crize declanşate de problemele fiscale din zona euro, care ar fi similară celei generate de falimentul băncii americane Lehman Brothers, se arată într-un raport Citigroup, citat de Bloomberg.
Dolarul taiwanez, peso-ul filipinez şi sol-ul peruvian sunt "relativ sigure" se arată în studiul făcut de banca americană bazat pe o analiză a sistemului în perioada aprilie-octombrie 2008, după declinul Lehman.


"Situaţia din Europa a atins un moment critic. Fie liderii zonei euro vin cu o terapie şoc, fie situaţia se deteriorează semnificativ", se arată în raportul echipei Citigroup, condusă de Monty Gandhi. "Dacă nu se intervine concret, ne aşteptăm ca mai multe monede să evolueze rău, cu zlotul, forintul şi rand-ul şi real-ul în cele mai grave situaţii", se precizează în raport.


Forintul ungar a pierdut 4,5% în faţa dolarului luna aceasta şi 1,9% în faţa monedei europene, după ce Grecia a cerut al doilea pachet de finanţare de la UE. Forintul conduce un pluton de 20 de valute din ţările emergente, inclusiv România, care au avut de suferit din cauza îngrijorărilor legate de datoriile de stat din zona euro.


Citigroup a măsurat gradul de vulnerabilitate a monedelor cu un raport dintre rezervele valutare ale unei ţări şi suma dintre deficitul de cont curent şi datoriile care ajung la maturitate într-un termen de un an de zile.