Cu MOL şi MVM vârfuri de lance, Ungaria plănuieşte extinderea pe piaţa energetică din regiune

Autor: Constanta Catalina Apostoiu 18.07.2011

Ungaria ar putea menţine o anu­mită formă de impozitare specială a companiilor din sectoarele energie, financiar, telecomunicaţii şi retail după expirarea actualelor suprataxe, a de­clarat Janos Lazar, membru al parti­dului de guvernământ Fidesz, potrivit Bloomberg.

"Taxele speciale sub forma actuală vor dispărea, însă impozitarea nu se poate opri aici. Va exista totuşi o scă­dere a poverii fiscale din aceste sectoare comparativ cu impozitarea actuală", a declarat Lazar.

"Industriile vizate vor fi impozitate în continuare, însă nivelul impozitării nu ar trebui să depăşească nivelul euro­pean. Retailerul Tesco va plăti taxe la acelaşi nivel ca în alte ţări europene sau Marea Britanie, de exemplu", a adăugat oficialul ungar.

"Aceasta este convingerea politică a grupului parlamentar Fidesz, nu cea a guvernului", a mai declarat Lazar.

Cu privire la sectorul energiei, Janos Lazar a declarat că se doreşte crearea unui jucător de stat competitiv în acest sector. "Văd un potenţial ridicat de dezvoltare a MVM la nivel naţional şi regional", a declarat oficialul ungar.

"Există domenii în care statul trebuie să deţină poziţii puternice. MOL şi MVM pot fi punctele de plecare. Oportunităţile vor decide dacă vom atinge aceste poziţii puternice prin inter­mediul achiziţiilor sau prin acorduri, însă cu siguranţă trebuie să acţionăm ca jucători pe piaţă", a declarat Lazar.

"Sectorul energiei este o zonă în care statul ungar poate fi cu siguranţă competitiv. MOL şi MVM reprezintă oportunităţi pentru noi în Europa Centrală. Deţinem un avantaj compe­titiv în regiune şi nu ar trebui să-l pier­dem. Se pot face foarte mulţi bani", a adăugat oficialul ungar.

Despre legea care se pre­găteşte cu privire la banca centrală, La­zar a declarat că aceasta ar trebui fina­lizată până în noiembrie.

"Legea va întări independenţa băn­cii centrale. De fapt, dorim să conferim băncii centrale o putere sporită. Demiterea preşedintelui băncii centrale nu se află pe agenda de discuţii", a declarat Janos Lazar.