Cristian Sima şi Paul Miclăuş, realeşi în Consiliul de Administraţie al Sibex

Autor: Stefan Musgociu 18.07.2011

Acţionarii bursei de la Sibiu (Sibex) i-au ales din nou ca membri în Consiliul de Administraţie pe Paul Miclăuş, fost vicepreşedinte CNVM, şi pe Cristian Sima, întrucât deciziile AGA din aprilie, prin care cei doi fuseseră numiţi administratori, au fost contestate în instanţă şi suspendate de Tribunalul Sibiu.

Totodată, acţionarii l-au revocat din funcţia de membru CA pe Teodor Ancuţa, fostul preşedinte CA şi director general al Sibex de la înfiinţarea bursei (1997) până la finele lunii aprilie. În locul lui Ancuţa a fost ales Sima. La AGA au fost prezenţi acţionari care deţin 72,5% din drepturile de vot, potrivit unui comunicat al Sibex.

Miclăuş şi Sima au mai fost aleşi membri ai CA la finele lunii aprilie, însă deciziile AGA au fost suspendate de Tribunalul Sibiu într-un proces iniţiat de un grup restrâns de acţionari.

La finele lunii aprilie acţionarii Sibex au decis revocarea vechiului Consiliu de Administraţie, au ales trei noi membri şi i-au confirmat pe reprezentanţii SIF Transilvania şi SIF Muntenia, Dan Simionescu şi Gabriel Filimon.

Exceptându-i pe Miclăuş şi Sima, numit atunci de acţionari preşedinte al CA, a fost ales administrator şi Alexandru Găitan, manager de portofoliu la Multi Strategy Global Hedge Fund of HFs, FIM, Londra.