Cum a câştigat Fondul Proprietatea jumătate de miliard de lei în şase luni

Autor: Roxana Daniela Pricop 18.07.2011

Demersul Guvernului de a strânge cât mai mulţi bani la buget prin obligarea companiilor de stat să distribuie 90% din profit sub formă de dividende i-a adus Fondului Proprietatea, care împarte acţionariatul cu statul român la marile companii de utilităţi, cel mai mare profit pe primul semestru de la înfiinţare, de 543,1 mil. lei (30 mil. euro).

Profitul record raportat de Fondul Proprietatea (FP) în primul semestru a fost susţi­nut în special de dividendele pe care Fondul le-a încasat de la companiile din portofoliu, precum şi de dobânzile cu care au fost remunerate lichidităţile plasate în depozite bancare.

OMV Petrom (SNP), cea mai mare companie din România şi la care FP deţine 20,11% din acţiuni, a distribuit dividende în valoare de un miliard de lei către acţionari din profitul pe 2010, după ce în ultimii doi ani nu a plătit dividende. De la OMV Petrom, Fondul a încasat peste 200 mil. lei sub formă de dividende.

Fondul a mai obţinut peste 150 mil. lei de la Romgaz şi Hidroelectrica, cele mai mari companii de stat pe care le are în portofoliu, care au anunţat profituri preliminare de peste 500 mil. lei pentru anul trecut. Companiile de stat sunt obligate prin hotărâre de guvern să distribuie minimum 90% din profitul obţinut anul trecut sub formă de dividende. De la Transgaz, cel mai mare transportator naţional de gaze, Fondul are de încasat peste 50 mil. lei.

Dividendele de la companiile din portofoliu alături de dobânzile bancare au fost principalele surse de profit pentru FP încă de la înfiinţare în 2005. Tranzacţiile de vânzare a unor participaţii din portofoliu au fost destul de rare în istoria fondului, cea mai de amploare fiind cea din 2009 când fondul şi-a vândut pentru 230 de milioane de euro pachetele de acţiuni la fosta Electrica Oltenia.

Pentru întreg anul, Fondul şi-a bugetat un profit net de 207 milioane de lei, însă acest indicator a fost depăşit după primele patru luni din an. Dacă nu va încheia tranzacţii majore de vânzare a unor participaţii din portofoliu, analiştii nu se aşteaptă ca profitul Fondului pentru întreg anul 2011 să crească mult peste valoarea anunţată de Fond pe primele şase luni.

În primul semestru al acestui an, Fondul şi-a redus lichidităţile plasate în depozite bancare de la peste un miliard de lei la finele anului trecut la 672,8 milioane de lei la 30 iunie. Fondul a "spart" parte din depozitele bancare pentru a realiza investiţii. La începutul acestui an, Fondul şi-a majorat participaţiile deţinute în Alro, Azomureş şi BRD-Groupe Société Générale. Tot la începutul acestui an, Fondul a achiziţionat două participaţii noi, la băncile austriece Erste Group Bank şi Raiffeisen Bank International listate la Bursa de Valori din Viena.

La finele primului semestru, Fondul avea un număr de 82 de companii în portofoliu în valoare netă de 16,17 miliarde de lei. Raportat la finele anului trecut, valoarea companiilor din portofoliul FP a crescut cu 5,66%, indicator care exprimă randamentul înregistrat de Fondul Proprietatea. Pe Bursă, unde acţiunile Fondului se tranzacţionează începând din 25 ianuarie, companiile din portofoliul Fondului sunt evaluate de investitori la doar 7,16 miliarde de lei.

Acţiunile FP au încheiat şedinţa de vineri, 15 iulie, în uşoară scădere până la un preţ de 0,52 lei/titlu. Statul român, este cel mai mare acţionar la Fondul Proprietatea, cu aproape 19% capital.