În ritmul actual, întreaga populaţie a României va fi conectată la sistemele de canalizare în 122 de ani

Autor: Andreea Neferu 18.07.2011

Circa 9,4 milioane de români aveau la finalul anului 2010 locuinţele conectate la sistemele de canalizare, în creştere cu aproximativ 103.000 faţă de anul anterior, potrivit informaţiilor furnizate de Institutul Naţional de Statistică.

Astfel, în ritmul actual de racordare a românilor la canalizare, întreaga populaţie a ţării ar putea fi conectată în circa 122 de ani, potrivit calculelor ZF.

Pe de altă parte, doar 6,5 milioane de locuitori aveau la finalul anului trecut locuinţele conectate la sistemele de canalizare prevăzute cu staţii de epurare, adică sub 31% din populaţia ţării.

Românii au consumat anul trecut mai puţină apă potabilă, şi anume circa 1 miliard de metri cubi, în scădere cu 40,6 milioane de metri cubi faţă de anul anterior.

Cu toate acestea, consumul a crescut în mediul urban. Astfel, consumul mediu zilnic pentru uz casnic s-a ridicat la 127,7 litri pe cap de locuitor în municipii şi oraşe, în creştere cu 2,8 litri pe locuitor. 86,7% din consumul de apă potabilă a fost înregistrat prin apometre, diferenţa de canitate fiind distribuită în sistem pauşal.