Fukushima, aproape de un nou dezastru? Un taifun se apropie de Japonia
Autor:
Mediafax
18.07.2011
Autorităţile japoneze încearcă să construiască un acoperiş suplimentar pentru protejarea Reactorului numărul 3 al centralei de la Fukushima, în contextul apropierii unui taifun, informează CNN.
Taifunul Ma-on ar putea afecta serios Reactorul numărul 3 al centralei nucleare Fukushima Daiichi, avertizează Agenţia Meteorologică japoneză.
Însă compania Tokyo Electric Power (TEPCO), care gestionează centrala de la Fukushima, încearcă să construiască un nou acoperiş care să împiedice pătrunderea apei de ploaie în clădirea turbinelor reactorului, a explicat purtătorul de cuvânt al companiei, Satoshi Watanabe.
Lucrările ar urma să se încheie luni după-amiază.
Taifunul
Ma-on urmează să ajungă în Japonia în cursul zilei de
marţi.
Centrala nucleară Fukushima a fost grav afectată de seismul şi
tsunamiul produse în Japonia pe 11 martie.