Percheziţii la casa din Craiova a lui Dinel Staicu. Anchetatorii au ridicat mai mulţi saci cu documente

Autor: Mediafax 19.07.2011

Anchetatorii au ridicat, marţi după-amiază, de la locuinţa din Craiova a lui Dinel Nuţu, fost Staicu, mai mulţi saci cu documente, precum şi un pistol, potrivit unor martori, pentru care Nuţu nu ar avea autorizaţie, percheziţiile încheindu-se după aproximativ nouă ore.

În urmă cu puţin timp, cinci anchetatori, persoane în civil, şi un echipaj de jandarmi au părăsit domiciliul lui Dinel Nuţu, ei ridicând mai mulţi saci cu documente pe care i-au încărcat într-o maşină a Jandarmeriei.

Anchetatoriii nu au dorit să facă niciun fel de declaraţie, ca şi rudele lui Dinel Nuţu, care se aflau în locuinţa percheziţionată la momentul respectiv.

La ora transmiterii acestei ştiri, procurorii şi jandarmii au părăsit zona unde se află locuinţa din Craiova a lui Dinel Nuţu fără să dea informaţii despre destinaţia spre care se îndreaptă.

Casa din Craiova a lui Dinel Nuţu, fost Staicu, a fost percheziţionată, marţi, de către anchetatori, iar la locuinţa acestuia s-au aflat două maşini ale procurorilor DNA - Serviciul Teritorial Piteşti. Citiţi mai mult despre percheziţiile la casa lui Dinel Staicu pe www.mediafax.ro