Vânzătorii nu lasă deloc la preţ: apartamentele cu trei camere s-au ieftinit cu doar 1.000 de euro în iunie

Autor: Cristi Moga 20.07.2011
Variaţiile preţurilor la apartamente sunt minore, în condiţiile în care proprietarii interesaţi să vândă au găsit puţini clienţi după lansarea programului "Prima casă". ZF Index Imobiliar urmăreşte preţul locuinţelor din 2007 încoace.


Preţurile apartamentelor vechi cu trei camere din Bucureşti au scăzut în iunie cu 1% faţă de luna precedentă, de la 81.400 de euro la 80.600 de euro, potrivit indexului imobiliar realizat de ZF în colaborare cu firma de consultanţă imobiliară Coldwell Banker.

Variaţiile au fost mai mari în cartiere, unde preţurile medii ale proprietăţilor scoase la vânzare au avut variaţii chiar şi de 10% în sus sau în jos, dar aceste oscilaţii pot fi puse şi pe seama calităţilor şi finisajelor diferite între apartamentele scoase la vânzare în perioade diferite pe site-ul anuntul.ro. Per total însă, tendinţa care poate fi observată la nivelul Capi­talei, analizând peste 3.000 de anunţuri, este că preţul mediu al unui apartament cu trei camere s-a stabilizat la circa 80.000 de euro încă din vara anului trecut.

În cele mai mari cartiere ale oraşului precum Militari, Drumul Taberei, Titan sau Berceni preţurile medii solicitate pentru apartamentele cu trei camere sunt de circa 65.000-72.000 de euro, astfel că şi aceste locuinţe pot fi tranzacţionate prin intermediul programului "Prima casă", reluat recent.

"Se vând în special apartamentele cu două camere frumoase şi cu un preţ de până la 60.000 de euro, prin intermediul programului «Prima casă». Cu trei camere se fac de asemenea tranzacţii, dar doar de către cei care au avans de 10.000-15.000 de euro pentru a acoperi diferenţa de la 57.000 de euro, cât este creditul prin Prima casă, şi 70.000 de euro, cu cât se vând trei camere în cartiere", spune un broker de pe piaţă.

,Comparaţiile cu alte pieţe din re­giune, precum Budapesta sau Varşovia, unde preţurile apartamentelor "din car­tiere" sunt la un nivel apropiat de al celor din Bucureşti, dar salariile sunt chiar şi de două ori mai mari, ar justifica o nouă scădere a preţurilor, dar programul Prima casă dă încă un sprijin important proprietarilor. "Au fost mulţi clienţi care au vrut să cumpere prin «Prima casă 3», dar nu s-au încadrat în timp, astfel că în primele săptă­mâni de la lansarea noii etape a progra­mului cam tot ce-a fost bun s-a vândut", mai spune brokerul. Cel pu­ţin şase bănci - BCR, BRD, CEC, Alpha Bank, Millen­nium şi Banca Transilvania - au început deja să acorde credite prin "Prima casă", aceste bănci având alocat un plafon de peste un miliard de euro de credite care pot fi acordate cu o sumă garantată de stat în proporţie de 50%.

Alte zece bănci sunt în curs de pregătire pentru intrarea în programul care a menţinut în ultimii doi ani preţurile aparta­mentelor "pe linia de plutire", după ce în primăvara anului 2008 fusese depăşit nivelul mediu de 2.000 de euro/metrul pătrat în Capitală.

"Faţă de valorile solicitate, preţurile de vânzare se mai pot negocia de la 2.000 de euro la 10.000-15.000 de euro. Din acest punct de vedere, pot spune că preţurile au mai scăzut deoarece se negociază mai mult. Un apartament stă la vânzare de regulă între două săptămâni şi trei luni, în funcţie de cât de aproape de realitate este preţul cerut", spune Mihaela Ştefan, managing partner al agenţiei imobiliare Eurocasa Trading.

Se conturează vreo tendinţă cu privire la evoluţia viitoare a preţurilor? "Eu cred că în momentul de faţă sunt mai mulţi proprietari dispuşi să vândă decât clienţi care vor cu adevărat să cumpere", spune reprezentantul Eurocasa Trading cu privire la raportul dintre cerere şi ofertă.

În aceste condiţii, este posibil ca în vara acestui an plafonul de 80.000 de euro să fie spart în jos pentru apartamentele vechi cu trei camere din Bucureşti.