Radisson Blu şi fostul Centre Ville, evaluate la 110 mil. euro

Autor: Andreea Neferu 20.07.2011
Valorea de piaţă a complexului hotelier Radisson Blu de pe Calea Victoriei, controlat de compania Bucureşti Turism, se ridică la aproximativ 110 milioane de euro, arată calculele ZF. Complexul cuprinde hotelul de cinci stele Radisson Blu, fostul complex de apartamente Centre Ville, precum şi spaţii comerciale de 6.500 de metri pătraţi.


Calculele ZF au la bază o evaluare făcută de austriecii de la Raiffeisen, cu care Bucureşti Turism discută contractarea unui credit de cel mult 71,5 mil. euro, reprezentând 65% din valoarea complexului, potrivit site-ului companiei Bucureşti Turism. Pe de altă parte, reprezentanţii Bucureşti Turism spun că această evaluare este realizată de bănci, care de regulă stabilesc valori mai mici ale activelor.

În funcţie de această valoare, se stabileşte şi plafonul creditului acordat. "Cel mai aproape de adevăr ar fi suma de 200 de milioane de euro. Dacă cineva vine să ne ofere în prezent această sumă (110 mil. euro - n.red.), nici măcar nu am lua în considerare o astfel de negociere", a declarat Luc Ronsmans, administrator al Bucureşti Turism.