Investitorii aşteaptă astăzi deciziile în problema îndatorării statelor

Autor: Monica Juganaru - Mediafax 21.07.2011

Bursa a închis cu un avans de 0,2% după o sesiune apatică, în care acţiunile Fondului Proprietatea (FP) au asigurat 65% din va­loarea tranzacţiilor, de 31,7 mil. lei.

Majoritatea acţiunilor au fost tran­zac­ţionate la preţuri în creştere uşoară încă din primele minute, însă în cele mai multe cazuri volumele au fost foarte reduse.

"Nu au fost variaţii semnificative nici pe pieţele mari, dar din păcate bursa locală nu are nici forţa necesară pentru o revenire. Jucătorii aşteaptă ca joi miniştrii finanţelor statelor din zona euro să găsească o soluţie pentru criza din Grecia, iar dacă vom asista la ştiri po­zitive, vom vedea o revenire şi pe piaţa locală", a declarat Adi Lupşan, di­rec­torul adjunct al societăţii de servicii de investiţii financiare Intercapital Invest.

El a mai spus că piaţa va continua să înre­gistreze oscilaţii reduse până la finalul săptămânii, în lipsa unor eveni­mente speciale. La finalul zilei, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, se plasa cu doar 0,04% mai sus decât marţi, iar indi­cele BET-FI, al celor cinci SIF-uri şi al FP, a închis de asemenea aproape de nivelul de marţi.

Acţiunile Fondului Proprietatea (FP) au continuat să fie cele mai lichide, cu operaţiuni de 20,67 milioane lei, şi au asigurat 65% din rulajul pieţei. Ultimul transfer cu aceste titluri a fost realizat la 0,511 lei, preţ în scădere cu 0,29%.

"Cred că o strategie investiţională coerentă pe România în prezent este acumu­larea de FP la actualele preţuri, pe un orizont de timp oricum mai mare de un an, în jur de doi ani ar fi cel mai bine, care să fie completat în portofoliu de titluri precum Transelectrica, Tran­s­gaz, BRD, Antibiotice şi altele cu vizi­bilitate mai mică, care în prezent jus­ti­fică o expunere pe termen lung. In­vesti­torii trebuie să fie oarecum selectivi în alegerea titlurilor care să însoţească FP în portofoliu, dar oricum există o zonă de oportunităţi reale pentru ca BVB să nu poată fi considerată în niciun caz o piaţă scumpă, în timp ce România abia acum iese din recesiune, fiind o ieşire întârziată şi în paşi mici. Ceea ce, într-un fel, creează zone de oportunitate la BVB pe termen mediu", a declarat şeful Departamentului de cercetare pieţe de capital al BCR Mihai Iulian Căruntu.

La finalul şedinţei BVB, doar ac­ţiunile SIF Oltenia au afişat un rulaj de peste un milion de lei. Titlurile au închis în scădere cu 0,53%, la 1,323 lei/unitate, pe un rulaj de 1,6 milioane lei.

Acţiunile OMV Petrom (SNP) au crescut cu 0,37%, la 0,3835 lei, în cadrul unor transferuri de 790.000 de lei. Preţul este cu 3,4% peste nivelul minim accep­tat de stat în oferta prin care vrea să vândă până vineri la ora 12:00 un pachet de 9,84% din acţiunile com­pa­niei. Toto­dată, cotaţia este cu 16,6% sub preţul ma­xim cerut de stat în ofertă, de 0,46 lei/acţiune.

Pe piaţa Rasdaq, schimburile cu ac­ţiuni au totalizat 4,4 mil. lei (puţin peste 1 mil. euro), peste lichiditatea de marţi, de 2,4 mil. lei.

Titlurile Argus (UARG) au urcat iar cu 25%, ajungând la 5,465 lei, pe un rulaj în creştere faţă de sesiunea prece­dentă, de 3,6 milioane de lei.


De urmărit astăzi