200 de români fac bani pe Wall Street

Autor: Roxana Pricop 21.07.2011

Un număr de 200 de români sunt investitori pe bur­se­le americane NYSE şi NASDAQ, cele mai mari din lu­me. Valoarea investiţiilor realizate de aceştia e de câ­te­va milioane de euro, potrivit estimărilor ZF în baza da­telor furnizate de brokeri.

"Pentru mulţi dintre investitori, plasamentele pe bur­sele de peste Ocean sunt ca un al doilea job. După ce termină orele de program la locul de muncă, aceştia alo­că câteva ore pentru a face bani pe bursele străine. Va­loarea medie a unui cont de tranzacţionare deschis de clienţii noştri urcă până la 30.000 de euro", a spus Ser­giu Mandiş, şeful departamentului de tranzacţionare din cadrul societăţii de brokeraj Fairwind Securities, con­trolată de Dinu Patriciu.

Bursele americane se deschid la ora 16.30 (ora Ro­mâ­niei), ultima tranzacţie având loc la ora 23.30.

Pe bursele americane, români plasează în acţiuni ale companiilor IT, precum Apple (plus 48% la 12 luni), Microsoft (plus 8%), Dell (plus 30%). Inves­ti­ţiile pe pieţele americane de acţiuni îi expun pe aceştia unor riscuri şi costuri ridicate. Profitul obţinut poate fi in­fluenţat negativ de evoluţia cursului valutar. De ase­me­nea, ei trebuie să cunoască standarde diferite de ra­por­ta­re con­ta­bilă. Brokerii spun că pen­tru a acoperi cos­tu­ri­le de tranzacţionare, o in­vestiţie pe piaţa americană ar trebui să fie în valoare de cel puţin 10.000-15.000 euro.