Razie a Gărzii Financiare la mall-ul chinezesc deschis acum două zile în Afumaţi

Autor: Marius Radu - Mediafax 21.07.2011

Garda Financiară Bucureşti verifică dacă firmele din mall-ul chinezesc China Town respectă toate cerinţele legale, după ce presa centrală a realatat că magazinele deschise în urmă cu două zile vând fără să deţină case de marcat şi fără să emită bonuri fiscale.

"Verificăm toate contractele încheiate, care dintre actele de comerţ se desfăşoară în regim en-detail şi care en-gros. O să fie un prilej bun să ne documentăm şi asupra activităţii desfăşurate în acest complex", a declarat pentru MEDIAFAX Constantin Teodor, comisar şef adjunct la Garda Financiară Bucureşti

El a adăugat că doar 30% din standuri sunt ocupate în acest moment.


Compania China Town România,
controlată de investitori chinezi, a inaugurat marţi, la Afumaţi, în apropiere de Bucureşti, un complex comercial cu 1.240 de magazine, în urma unei investiţii de 27 milioane euro, la deschidere fiind prezent şi premierul Emil Boc.


Complexul include şi 200 de depozite permanente şi 200 depozite provizorii.


Directorul executiv al China Town şi preşedinte al Camerei de Comerţ Bilaterale China-România, Alexandru Ioan, a declarat că 95% dintre unităţile comerciale sunt vândute, iar restul sunt destinate închirierii.

Complexul deschis marţi reprezintă prima etapă a unui proiect de investiţii de peste 100 milioane euro, care se va desfăşura pe o suprafaţă de 40 hectare şi va include 3.275 de spaţii comerciale şi 1.380 depozite logistice.