Despre responsabilizarea gândirii politice/ de Stelian Ţurlea

Autor: Stelian Turlea 22.07.2011

Ciprian Vălcan

Elogiul bâlbâielii

Editura All

"Vocalizele ventrilocilor", "Despre Circe şi circ", "Dumnezeu şi ascuţitoarea", "Sindicatul maimuţelor", "Supozitoarele lui Artaud", "Psihanaliza pinguinilor". Sub aceste titluri amuzante şi ingenioase se află mici eseuri adunate în volum de filosoful Ciprian Vâlcan, cu un discurs elegant, sarcasm şi formule originale.

Ciprian Vâlcan (născut în 1973 la Arad) a obţinut licenţa şi masteratul în filosofie la Universitatea Paris IV - Sorbona şi este profesor la Facultatea de Drept a Universităţii Tibiscus din Timişoara. Doctor în filosofie al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (2002), doctor în filologie al Universităţii de Vest din Timişoara (2005), doctor în istorie culturală al Ecole Pratique des Hautes Etudes din Paris (2006), a publicat mai multe volume: "Recherches autour d'une philosophie de l'image", 1998, "Studii de patristică şi filosofie medievală", 1999 (Premiul Filialei din Timişoara a Uniunii Scriitorilor), "Eseuri barbare", 2001, "Filosofia pe înţelesul centaurilor", 2008, "La concurrence des influences culturelles françaises et allemandes dans l'oeuvre de Cioran", 2008, "Teologia albinoşilor" (cu Dana Percec), 2010.

Sorin Vieru, Terente Robert

Noile riscuri ale gândirii politice

Editura All

Spre deosebire de "Riscul gândirii" pe care cei doi au publicat-o în urmă cu exact zece ani la Editura Humanitas, volum cu o largă cuprindere tematică, în cel de faţă se opresc asupra gândirii politice din lumea de azi. Două idei directoare "au orientat discuţia noastră - mărturisesc ei. O primă idee este aceea a multitudinii afilierilor şi dezafilierilor proprii fiinţelor individuale şi entităţilor colective din societăţile contemporane.Viaţa politică nu poate fi înţeleasă numai prin prisma intereselor şi motivaţiilor acţiunii politice... A doua idee directoare ar fi responsabilizarea gândirii politice pentru impasurile şi eşecurile istorice la care a condus în mod frecvent." Cartea îmbracă apoi forma dialogului între cinci persoane, fiecare caracterizată de un stil de gândire bine determinat. "Într-un ocean de aparente soluţii - constată editura -, Sorin Vieru şi Terente Robert construiesc o insulă de problematizări, intens neliniştitoare, dar, în egală măsură, reconfortante."