Teatrul scurt – o probă de prestidigitaţie/ de Stelian Ţurlea

Autor: Stelian Turlea 22.07.2011

Matei Vişniec

Omul din cerc

Antologie de teatru scurt 1977-2010

Editura Paralela 45

"O piesă scurtă este un exerciţiu de captare a emoţiei dintr-o singură mişcare - spune autorul -, un joc stilistic în care îţi propui să obţii maximum de efecte cu minimum de mijloace. O piesă scurtă este mai degrabă o probă de prestidigistaţie, în care timpul şi emoţia se află în raport invers proporţional. În ce mă priveşte, dorinţa de a scrie piese scurte revine în viaţa mea periodic, oarecum ca o cometă..."

Volumul cuprinde o mulţime de texte scurte, nu în ordine cronologică, începând cu "Sufleurul fricii" din 1977 şi apare într-un moment apreciat de Matei Vişniec drept propice pentru că peisajul teatral din România evoluează şi se face tot mai mult teatru în şcoli. Tot autorul spune că toate aceste texte pot deveni materie pentru spectacole bazate pe module a căror combinare rămâne la latitudinea actorilor şi a regizorilor.