Est-europenii nu se înghesuie să muncească în Germania

Autor: Mihai Draghici - Mediafax 22.07.2011

Germania nu atrage suficienţi imigranţi în pofida anulării restricţiilor de pe piaţa muncii în luna mai, guvernul de la Berlin fiind criticat pentru şansa pierdută în 2004, când alte ţări europene au permis accesul muncitorilor est-europeni, scrie ziarul german The Local.

Temerile iniţiale erau că angajaţii care acceptă salarii mici vor invada piaţa muncii, astfel că Germania decidea în 2004 să menţină restricţiile pe piaţa muncii.

În mai 2011, aceste restricţii au fost anulate, dar statisticile arată că şansa de a atrage tineri muncitori entuziaşti probabil a fost pierdută. Deşi au venit 10.324 de imigranţi din state precum Polonia, Lituania şi Slovenia în mai, creşterea nu a fost pe măsura aşteptărilor.

Chiar înainte de anularea restricţiilor pe piaţa muncii, între 4.500 şi 6.500 de est-europeni s-au mutat în fiecare lună în Germania, conform statisticilor oficiale. După graba iniţială, tendinţa s-a redus treptat, iar în iunie au venit doar 7.342 de imigranţi est-europeni.

Unii experţi sugerează că teama de imigraţie a condus la pierderea unei oportunităţi importante, numeroşi imigranţi calificaţi mergând în alte ţări.

"Germania nu este la fel de importantă pentru muncitorii calificaţi ca ţări precum Marea Britanie sau Irlanda", explică Herbert Brücker, un expert în fenomenul imigraţiei.