Aurelian Dochia: Dacă agenţiile de rating vor considera Grecia în default parţial, pierderea privată va depăşi 30 mld. euro

Autor: Iulian Anghel 22.07.2011

Analistul economic Aurelian Dochia arată că, deocamdată, pieţele reacţionează pozitiv la anuţul privind acordul de salvare a Greciei, dar nu există nicio garanţie că îngrijorările nu vor reveni peste câteva luni.

"Pieţele au reacţionat pozitiv încă de ieri. Numai că, dacă mă uit în urmă, astfel de lucruri s-au întâmplat periodic în momentul în care s-a ajuns la un acord sau altul. Cu timpul însă optimismul s-a estompat şi nu ştiu dacă şi de această dată cu cât va trece timpul îngrijorările nu vor reveni", afirmă Dochia.

Deocamdată Grecia va avea destule lichidităţi să-şi onoreze în lunile viitoare obligaţiile.

"Nu ştim ce se va întâmpla dacă alte ţări cu probleme, Portugalia, Irlanda sau Spania vor avea nevoie de bani rapid."

În privinţa anunţului că Fondul Special de Stabilitate Financiară (European Financial Stability Facility, EFSE) va fi capitalizat până la 750 mld. euro, Dochia spune că acest lucru ar trebuie să aducă încredere, dar aici intervine factorul timp.

UE a anunţat că EFSE va ajunge la un disponibil de 750 mld. euro prin garanţii oferite de statele membre şi FMI. Dochia arată că s-a putea dovedi ca Fondul să aibă nevoie un disponibil de patru ori mai mare decât în prezent (440 mld. euro, din care disponibili efectiv doar 250 mld. euro).

"Mi-e teamă că, peste câteva luni, vor porni discuţii - cine să contribuie, cu cât. Întărirea acestui fond care ar urma să fie un fel de FMI european va cere timp".

Dochia afirmă că, în privinţa anunţului că planul de salvare a Greciei va fi unic decizia este clară: "Dacă o altă ţară va ajunge în situaţia Greciei, nu putem continua aşa pentru că intervine hazardul moral. Jean Claude Trichet (preşedintele BCE - n.n.) a subliniat acest lucru şi, până la urmă, se va ajunge la un faliment în care creditorii privaţi va trebuie să-şi asume deciziile din trecut (când au cumpărat obligaţiuni ale statelor în dificultate - n.n.).

Cât despre aşa-zisa participare voluntară a capitalului privat la salvarea Greciei (peste 50 mld. euro) Dochia afirmă: "Să spui că pierzi bani voluntar este absurd. În spate este un aranjament destul de complicat. Cert este că acest capital privat a acceptat acum să piardă în jur de 30 mld. euro."

Dochia crede că volumul pierderilor depinde acum de cum vor reacţiona agenţiile de rating, adică dacă vor considera situaţia un default parţial sau nu.

Dacă va fi considerat un default parţial, atunci capitalul privat va pierde mult mai mult decât 30 mld. euro, arată analistul.