Spania a reintrodus permisele de muncă pentru români

Autor: Mediafax 22.07.2011

Guvernul spaniol a decis reintroducerea permiselor de muncă pentru români, potrivit anunţului făcut de Jose Blanco, oficial al Guvernului de la Madrid, într-o conferinţă de presă care a avut loc la finalul şedinţei de vineri a Executivului, relatează presa spaniolă.

Ediţia online a cotidianului "La Vanguardia" precizează că, potrivit lui Jose Blanco, ministru al Dezvoltării şi purtător de cuvânt al Executivului, decizia Cabinetului are ca scop conexarea fluxului de muncitori care vin pe teritoriul spaniol cu necesităţile pieţei muncii. De asemenea, potrivit sursei citate, măsura are ca scop contracararea dezvoltării economiei subterane.


Ministrul a confirmat că cererea nu va avea efect asupra muncitorilor români care sunt deja incluşi pe piaţa muncii din Spania.


Jose Blanco a dat asigurări că decizia de vineri a Guvernului spaniol nu contravine regulilor privind libera circulaţie a persoanelor pe teritoriul UE, notează "La Vanguardia".


Oficialul spaniol a mai spus că autorităţile de la Madrid vor notifica UE în cel mai scurt timp posibil în legătură cu această decizie.


Spania nu poate, în principiu, să introducă restricţii temporare împotriva muncitorilor români, a declarat, vineri, David Boubil, purtător de cuvânt al CE.


"Sunt încă zvonuri şi speculaţii, CE nu a primit nicio cerere oficială în acest sens din partea Spaniei. Depinde de autorităţile spaniole să ne trimită o notificare cu intenţiile lor. Dacă vom primi o notificare, vom face o evaluare conform regulilor UE. Dar Spania şi-a liberalizat piaţa muncii şi în acest context, în principiu, nu poate introduce acum noi restricţii temporare împotriva muncitorilor din România", a spus Boubil, referindu-se la intenţia anunţată de autorităţile de la Madrid de a introduce restricţii pe piaţa muncii pentru români. Citiţi mai mult despre permisele de muncă pentru români pe www.mediafax.ro