Cel mai sângeros atentat din Europa ultimilor 7 ani a fost probabil plănuit mult timp
Anders Behring Breivik, un norvegian apropiat de
extrema-dreaptă, a recunoscut sâmbătă, potrivit avocatului său, că
este responsabil pentru cele două atacuri soldate cu cel puţin 92
de morţi la Oslo şi pe insula Utoeya, care fuseseră probabil
plănuite mult timp, relatează AFP.
"El recunoaşte faptele", a declarat în cursul serii avocatul Geir
Lippestad, pentru televiziunea norvegiană NRK. "El a explicat că a
fost crud, dar că trebuia să ducă aceste acţiuni până la capăt", a
adăugat avocatul, precizând că atacurile au fost "cel mai probabil
plănuite o perioadă îndelungată".
Breivik este considerat de anchetatori autorul ambelor atacuri de
vineri,
explozia unei bombe de mare putere în centrul Oslo şi masacrul
armat comis ulterior pe insula Utoeya, din apropierea capitalei
norvegiene.
Potrivit informaţiilor pe care le-a postat pe Internet, bărbatul,
un norvegian de 32 de ani, este un "fundamentalist creştin", a
declarat un oficial din poliţie, Roger Andresen, precizând că
viziunile sale politice înclină "spre dreapta".
Potrivit unui volum de memorii de 1.500 de pagini pe care l-a
publicat pe Internet înaintea faptelor, Anders Behring Breivik şi-a
pregătit activ operaţiunea cel puţin din toamna lui 2009.
El detaliază acolo pregătirile pentru acţiunea sa, evocând
"folosirea terorismului ca mijloc de trezire a maselor", şi afirmă
că se aşteaptă să fie perceput drept "cel mai mare monstru de după
al Doilea Răzoi Mondial".
Breivik a fost arestat pe insulă în urma atacului armat. "Suspectul
s-a predat poliţiei imediat după sosirea acesteia, fără a opune
rezistenţă", a declarat comisarul Sveinung Sponheim, de la poliţia
din Oslo.
Atacul a durat "aproximativ o oră şi 30 de minute", a adăugat el,
precizând că bărbatul avea două arme de foc.
Poliţia a declarat că suspectul nu şi-a explicat motivele.
Dar un element ar putea fi furnizat de o lungă înregistrare video
publicată pe YouTube, care conţine critici violente la adresa
islamului, marxismului şi multiculturalismului, atribuite sâmbătă
de presa norvegiană lui Breivik.
La sfârşitul acestui document, suspectul apare în trei fotografii,
dintre care una îl prezintă în poziţie de tragere cu o puşcă.
Publicată în ziua atacurilor, înregistrarea video descrie islamul
drept "principala ideologie genocidară". "Înainte de a începe
Cruciada noastră, trebuie să ne facem datoria decimând marxismul
cultural".
Cele două ţinte ale atacurilor au fost Guvernul laburist al
premierului Jens Stoltenberg şi şcoala de vară a organizaţiei de
tineret al Partidului Laburist, de pe insula Utoeya.
Partiul Progresului (FrP), o formaţiune de dreapta populistă, a
anunţat că suspectul a aderat la partid în 1999 şi l-a părăsit în
2006. "Mă întristează şi mai mult să aflu că această persoană a
fost în rândurile noastre", a declarat preşedinta FrP, Siv Jensen,
într-un comunicat.
Într-un mesaj postat în 2009 pe site-ul de dezbateri
www.document.no, Breivik reproşa FrP "dorinţa de a satisface
aşteptările multiculturale şi idealurile suicidare ale
umanismului".
Potrivit fundaţiei Expo, un observator al grupărilor de
extremă-dreapta cu sediul la Stockholm, suspectul a fost înscris în
2009 pe un forum extremist suedez. Numit Nordisk, acest forum creat
în 2007 declară că apără "identitatea, cultura şi tradiţiile
nordice".
Pe profilul său de pe Facebook, bărbatul cu păr blond se descrie
drept conservator, creştin, celibatar, interesat de vânătoare şi de
jocuri ca "World of Warcraft" şi "Modern Warfare 2".
Conform profilului său de pe Facebook, Anders Behring Breivik era
directorul Breivik Geofarm, o fermă biologică, ceea ce i-a permis
să aibă acces la produse chimice care pot fi folosite pentru
fabricarea de explozibili.
O Centrală de achiziţii agricole a anunţat de altfel că bărbatul a
cumpărat şase tone de îngrăşământ la începutul lui mai.
Carnagiul, calificat drept "tragedie naţională" de premierul
Stoltenberg şi care a generat un val de indignare şi de compasiune
în lume, a început cu un atentat cu maşină-capcană în centrul
cartierului din Oslo în care se află ministerele, soldat cu şapte
morţi şi nouă răniţi grav.
La scurt timp, suspectul a deschis focul asupra participanţilor la
şcoala de vară a tineretului laburist pe insula Utoeya, la circa 40
de kilometri vest de capitală.
Bărbatul a intrat în tabără pretinzând că vrea să asigure
securitatea participanţilor după explozia de la Oslo şi a deschis
focul asupra participanţilor. El purta un pulover cu sigla poliţiei
când a fost arestat.
Conform unui nou bilanţ întocmit sâmbătă de poliţie, cel puţin 85
de persoane au fost ucise pe insulă, iar patru sau cinci persoane
sunt în continuare date dispărute. Martorii au afirmat că mai mulţi
tineri au încercat să scape de pe insulă înot.
Poliţişti la bordul unor bărci căutau prin apă eventuale victime
suplimentare, iar poliţia a precizat că va folosi şi un
mini-submarin. Crucea Roşie norvegiană a anunţat că şi scafandrii
săi participă la căutări.
Supravieţuitorii au fost adunaţi la câţiva kilometri distanţă, la
hotelul Sundvolden. Regele Harald al Norvegiei, regina Sonja,
prinţul moştenitor Haakon, Stoltenberg şi mai mulţi miniştri i-au
vizitat.
Armata şi poliţia au consolidat securitatea clădirilor şi
instituţiilor după dublul atac, cel mai sângeros din Europa după
atentatele islamiste de la 11 martie 2004 din Madrid, soldate cu
191 de morţi. Acesta este de asemenea cel mai grav act de violenţă
comis în Norvegia după cel de-al Doilea Război Mondial.