Au vrut să fie Isărescu, dar au fost prinşi de poliţie. Cum "se bate monedă" în România

Autor: Andrei Luca POPESCU 25.07.2011

Leii, euro sau dolarii nu mai sunt singurele valute falsificate în România, scrie Gândul. Reţelele specializate au trecut şi la alte monede, precum zloţii polonezi sau leii moldoveneşti. Două grupări de falsificatori de monedă au fost destructurate de procurorii DIICOT şi de poliţiştii judiciari de la Combaterea Criminalităţii Organizate.

La Braşov, patru dintre cei 19 membri ai unei reţele de falsificatori de bancnote au fost reţinuţi joia trecută. Poliţiştii Biroului de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Braşov au percheziţionat 18 imobile, de unde au ridicat probe care demonstrează că reţeaua falsifica în special bancnote de 100 RON, de 50 de euro, dar şi lei moldoveneşti.

Falsificatorii foloseau calculatoare performante şi imprimante sofisticate, capabile să tipărească pe suport de plastic, care puteau ajunge să coste şi 1.500 de euro, a explicat pentru gândul comisarul şef Gabriel Florescu, şeful BCCO Braşov. Bancnotele reale erau scanate, apoi erau scoase la imprimantă folosind vopseluri şi tuşuri speciale. De asemenea, poliţiştii BCCO Braşov au găsit la percheziţii matriţe pentru tipărirea de bancnote euro. Reţeaua se ocupa şi cu falsificarea de cărţi de identitate, de permise auto, dar şi cu dispozitivele pentru clonarea cardurilor bancare. Asupra celor reţinuţi s-au descoperit şi cantităţi de cannabis.

"Bancnotele false de 100 de lei erau plasate de exemplu la chioşcuri de ziare sau în alte locuri de unde plasatorii cumpărau ceva ieftin. Vigilenţa vânzătorilor de la chioşcuri este mult mai redusă, sunt de multe ori persoane mai în vârstă. Procentual, rata de schimbare a falsurilor era de peste 90%", a spus pentru gândul comisarul şef Gabriel Florescu. Citiţi mai multe despre falsificatorii de bani din România pe www.gandul.info.